Consiliul Judeţean Suceava şi-a propus să promoveze Bucovina nu doar în ţară, ci şi peste graniţe. Astfel, timp de patru zile Consiliul Judeţean a prezentat potenţialul turistic al judeţului Suceava, dar şi Paştele în Bucovina, la prima ediție a Târgului de Turism al Republicii Moldova, eveniment organizat la Palatul Republicii, în centrul orașului Chișinău din Republica Moldova.

Prima ediţie a târgului a reunit firme de profil, agenţii de turism şi tour – operatori, hoteluri şi pensiuni, organizaţii de promovare a turismului din Moldova, Bulgaria și România, care au prezentat oferta turistică a sezonului estival, dar nu numai.

Consiliul Județean Suceava a beneficiat de un stand cu o suprafaţă de 8 mp, principalul obiectiv constituindu-l promovarea Paştelui în Bucovina şi a ofertelor turistice specifice sărbătorilor pascale. De asemenea, nu au lipsit ofertele turistice pentru anul 2015, propuse de asociațiile turistice de profil și operatorii de turism locali.

Pentru a asigura o mai bună vizibilitate a tradițiilor și obiceiurilor pascale din zonă și pentru a crește atractivitatea standului, un meșter popular a oferit demonstrații de încondeiere a ouălor.

Materialele de informare și promovare turistică puse la dispoziția vizitatorilor, cu titlu gratuit, au constat în hărți turistice, broșuri de prezentare generală a județului în limbile română și rusă, CD-uri de prezentare a turismului balnear, calendarul evenimentelor turistice din județul Suceava, pliante de la diferite structuri de primire turistică și programul ”Paștele în Bucovina 2015”.

Pe parcursul celor 4 zile de târg, persoanelor interesate li s-au furnizate informații cu privire la: obiectivele și atracțiile turistice din județ, evenimentele anuale organizate de Consiliul Județean, infrastructura turistică , tipurile de turism practicate în județ, ofertele pentru sărbătorile pascale, precum și materiale de promovare turistică.

La deschiderea oficială au luat parte președintele Federației pentru Promovarea Turismului din Republica Moldova, Alexandru Filipschi, și doamna Corina Martin, președintele Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.