Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor, a anunțat că administația județeană are în derulare 14 proiecte europene în valoare de peste 500 de milioane de lei.

„Sunt în derulare la nivel de județ proiecte în valoare de peste 500 de milioane de lei. O parte din aceste proiecte sunt finanțate prin Programul Operațional Regional 2007-2013, o parte prin Programul Sectorial “Creşterea Competitivităţii Economice”, iar o altă parte sunt prin Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Moldova. Valoarea acestor poiecte depășeste 500 de milioane de lei”, a declarat președintele Consiliului Județean, Cătălin Ioan Nechifor.

Preşedintele Nechifor a mai afirmat că cele mai mari probleme sunt la proiectul ”Sistem Integrat de Management al Deşeurilor –SMID”, prin care, printre altele, sunt construite gropile ecologice de la Moara şi Pojorâta.

„Cea mai mare dificultate o avem la proiectul „Sistem Integrat de Management al Deşeurilor –SMID. Acest proiect are o valoare semnificativă de 269 de milioane de lei, inclusiv TVA. În cadrul proiectului s-au închis câteva gropi: Suceava, Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, dar și la Vatra Dornei. Aici s-au executat lucrări complexe prin care am dorit să redăm naturii fostele gropi de gunoi, care erau adevărate bombe ecologice deoare cerau pe cursuri de ape. Aceste proiecte au rezolvat foarte mult din partea urâta a județului Suceava”, a spus Nechifor.

El a explicat că, la Moara, depozitul de deşeuri a fost finalizat, însă nu a putut fi pus încă în funcţiune din cauză că s-a găsit greu modulul de comandă al staţiei de tratare a levigatului, în timp ce la Pojorâta, gradul de execuţie a investiţiei este de 97%.

„ Din nefericire la Moara avem dificultăți. Comisia de recepție încercă să găsească o soluție pentru modulul de comandă al staţiei de tratare a levigatului, sistem care ne-a dat mari bătăi de cap. Au fost peste un an și ceva de discuții, dificultăți din partea unor companii care, la un moment dat, nici nu răspundeau la telefon. Ajunseseră să aibă penalități mari în cuantum de 10% și practice, suntem încă în căutarea unei soluții pe care eu nu o pot anticipa. Mai avem de executat 3% la Pojorâta, dar acolo iarna vine devreme și pleacă târziu. Din octombrie suntem în situație de zăpadă, dar pe ansamblu avem de primit 29 de milioane de lei, iar pentru acest proiect nu este nevoie de finanțare de la bugetul propriu”, a afirmat Nechifor.

Președintele Consiliului Județean a făcut o trecere în revistă a plăților făcute de către beneficiarii proiectului SMID. El a precizat că Suceava are de plătit 2 milioane de lei, Fălticeni 270 mii de lei, Vatra Dornei 345 de mii de lei. La Gura Humorului, Siret nu s-a plătit niciodată nici un leu. În condițile în care alte orașe sau comune au plătit.
Cătălin Nechifor a menţionat şi datoriile de 9,8 milioane de lei acumulate de primării în cadrul proiectului SMID. Pe de altă parte, preşedintele Nechifor a spus că există companii private implicate în realizarea proiectelor europene ale Consiliului Judeţean Suceava, care nu respectă contractele şi dau dovadă de dezinteres şi dispreţ.

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.