În ședința Consiliului Județean de marți, 28 ianuarie, deliberativul a aprobat proiectul de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenție pentru obiectivul de investiții „Reparații capitale pod pe DJ 176, km 33+180 în localitatea Argel, județul Suceava”.

Potrivit referatului de aprobare, podul propus a fi reabilitat este amplasat pe teritoriul unității administrative a comunei Moldovița și aparține domeniului public de interes județean, aflat în administrarea Consiliului Județean Suceava prin Direcția Județeană de Drumuri și Poduri.

De altfel, podul peste pârâul Roșosa este situat pe drumul județean 176 în extravilanul localității Argel și asigură legătura rutieră și a locuitorilor către satul Brodina. Trebuie menționat că podul are o durată de serviciu de peste 45 de ani și de când a fost construit nu a fost supus unor reparații capitale sau intervenții majore la elementele structurii de rezistență.

Altfel spus, în curând podul de peste râul Roșosa va avea reparații capitale.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.