Deliberativul județean a aprobat în ședința de luni, 31 octombrie, proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu al județului Suceava și a bugetelor unor unități subordonate instituției județene.

Proiectul prevede rectificarea unor sume de bani pentru rezolvarea problemelor centralei pe rumeguș de la Vatra Dornei, precum și acordarea unor sume de bani pentru două persoane aflate în impas. De asemenea, sume de bani vor ajunge și la alte instituții subordonate Consiliului Județean Suceava.

„Propunem în proiectul de rectificare bugetară alocarea a 5 miliarde de lei vechi, deocamdată, pentru municipiul Vatra Dornei, pentru procurarea de combustibil, pentru ca avem acolo o problemă grea cu acele centrale pe rumeguș și care merg și pe combustibil lichid. Nu vreau să ne prindă iarna și să avem probleme, ci vreau să facem aceste demersuri și alocarea de bani din timp. S-a făcut și o solicitare către Guvernul României, pentru suma de 48 de miliarde de lei vechi, din partea Primăriei Vatra Dornei. Noi am convenit într-o primă etapă să alocăm această suma de 5 miliarde de lei vechi și vom vedea că nu stăm nici noi grozav cu fondul de rezervă al Consiliului Județean, să fim pregătiți dacă va mai fi nevoie să ajutăm, mai ales că la orizont apar și alte probleme”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
În altă ordine de idei, consilierul județean PSD, Ioan Cătălin Nechifor, a precizat că municipiul Vatra Dornei a beneficiat de finanțare și în anii trecuți.
„Am ajutat financiar aproape în fiecare an municipiul Vatra Dornei pentru a avea sumele necesare pentru a putea cumpăra combustibilul, materia lemnoasă pentru centrală. Am o nelămurire, știu că și anul trecut s-au alocat bani, de ordinul miliardelor. De ce solicitați către Guvern suma de 48 de milioane de lei vechi, pentru ca e de vreo 10 ori față de cât am dat noi, și ce am dat noi a făcut ca Vatra Dornei să treacă peste iarnă în condiții decente”, a precizat consilierul județean PSD, Ioan Cătălin Nechifor.
Reamintim că centrala din Vatra Dornei a fost construită prin programul „Rumeguș 2000”, finanțat de Phare. Întreaga investiție din Vatra Dornei a fost de 4,5 milioane de euro, din care 36% a fost contribuția Uniunii Europene, prin Programul Phare, 28% a fost contribuția Departamentului pentru Mediu din Danemarca. Cu 25,6% din sumă a venit Agenția Română pentru Conservarea Energiei, iar restul a provenit de la bugetul local.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.