Guvernul tehnocrat a ținut în funcție la Suceava, cel mai incompetent prefect din istoria Sucevei. Titlu de „cel mai incompetent” prefect, Constantin Harasim, și l-a câștigat cu multă trudă.

fghkumloilpoN-a existat ieșire publică în care să nu își bată joc de limba română, n-a existat întrebare pusă de jurnaliști la care el să nu se bâlbâie și încă nu s-a născut un primar care să fie mulțumit de prefectul județului Suceava.

Ultima isprava a lui „Titi” a avut loc pe 11 decembrie, în ziua alegerilor, când „prefectul” a dat afară doi jurnaliști, care aveau acreditări și care se aflau în această instituție pentru a culege informațiile necesare redactării știrilor. Deși, în dimineața aceleași zile în această instituție s-au aflat mai mulți reprezentanți ai mass-mediei sucevene, Constantin Harasim, nu a dat pe nimeni afară.

Spre seară însă, când jurnaliștii de la SuceavaLive au ajuns acolo, acesta a trimis jandarmii să îi scoată afară, pe motiv că el are dreptul de a-și selecta presa care intră în această instituție.

„Poate au fost de dimineață colegi care au stat aici, însă, rețineți, eu am dreptul de a-mi selecta oamenii care intră în Instituția Prefectului. Astăzi este duminică, iar această instituție nu are program. N-aveți ce căuta aici”, le-a transmis Harasim jurnaliștilor.

Îi reamintim prefectului Sucevei că atunci când a dormit beat o noapte într-o primărie era tot duminică. Să fi fost la fel de ilegal?

De asemenea, îi reamintim lui Constantin Harasim că un prefect ar trebui să facă mai mult decât sesizări la ANI pentru a demite primari care nu corespund culorii politice a dumnealui,  ar trebui să se ocupe de altceva și nu de plângeri penale contra colegilor din Prefectură.

Ar fi trebuit poate, domnule Harasim, să vă preocupe situația prin care trec oamenii de la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Persoane cu Handicap din Pojorîta, un caz în care ați fost sesizat, însă nu ați răspuns sesizărilor nici până astăzi.

Faptul că un prefect a ales să scoată afară niște jurnaliști dovedește, încă o dată, că ceea ce spun analiștii este adevărat: Constantin Harasim este cel mai incompetent prefect pe care județul Suceava l-a avut, și pe care, Dacian Cioloș, camaradul lui Gheorghe Flutur, l-a ținut în funcție atâta timp.

Mulțumim, Dacian Cioloș!

LINK VIDEO

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.