În cursul zilei de 3 aprilie, doi conducători auto au primit drept „premiu” dosare penale, după ce au săvârșit infracțiunea de conducere a unui autovehicul în stare de ebrietate.

În data de 3 aprilie, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Liteni au fost sesizați telefonic de o femeie din localitate, despre faptul că soțul ei, de 43 ani, a provocat scandal la domiciliu, s-a urcat la volanul autoturismului și conduce pe raza localităţii, sub influența băuturilor alcoolice. În timp ce patrula ieșea din curtea subunității pentru a se deplasa la eveniment, l-a observat pe cel în cauză la volanul autoturismului menționat, deplasându-se pe strada Primăriei. Acesta a oprit autoturismul în fața Casei de Cultură Liteni și a venit spre clădirea poliției, strigând că are probleme cu doi vecini și dorește ca aceștia să fie sancționați contravențional.

S-a procedat la conducerea bărbatului în sediul subunității, unde i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgenţă Suceava, pentru a i se recolta probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Având în vedere că, atât pe timpul deplasării la spital cât și în incinta acestuia, bărbatul s-a manifestat violent și vorbea incoerent, s-a solicitat o ambulanță de către personalul medical, acesta fiind condus la Secția psihiatrie Burdujeni a spitalului, unde a rămas internat. În cauză s-a întocmit dosar penal față de persoana în cauză, pentru comiterea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge, urmând a fi soluționat procedural.

Un bărbat de 32 de ani, din municipiul Rădăuţi, în timp ce conducea autoturismul în parcarea centrală din municipiul Rădăuţi, la un moment dat, din cauza stării de ebrietate, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, rămânând suspendat cu autoturismul pe bordura din beton ce separă parcarea centrală de strada Piaţa Unirii. Pe locul din dreapta faţă se afla un alt bărbat, de 41 de ani, din municipiul Rădăuţi. În urma impactului, au rezultat avarii uşoare la autoturism. Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest, fiind condus la Spitalul Municipal Rădăuţi, pentru a-i fi recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Acesta a dat prima probă de sânge, dar a refuzat să-i fie recoltată cea de-a doua probă. În cauză s-a întocmit dosar penal, conform Art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 Rep., în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii faptei, urmând să se dispună procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.