Luni, 20 iulie, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Suceava, sprijiniţi de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au procedat la punerea în executare a mandatului de percheziţie emis la data de 16.07.2015 de Judecătoria Gura Humorului.

Acestia au efectuat 9 percheziţii domiciliare, la persoane fizice și sedii de societăți comerciale din oraşul Frasin, ocazie cu care au fost identificate şi ridicate în vederea cercetărilor 627 pachete cu ţigări de diferite mărci, fără banderole fiscale, de proveniență ucraineană și Duty-Free și 9 pet-uri din plastic a 1 litru fiecare, conţinând lichid incolor, fără timbru fiscal sau alte elemente de identificare, bunuri pentru care nu existau documente de proveniență.

Cercetările continuă faţă de un bărbat de 42 ani, unul de 52 ani şi o femeie de 60 ani, toţi din oraşul Frasin, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, dosarul penal urmând să fie soluționat procedural.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.