Peste 140 de filtre de poliţie au fost organizate sâmbătă în apropierea graniţelor cu statele non-UE. Poliţiştii au verificat atât felul în care erau transportate mărfurile, cât şi dacă există persoane introduse ilegal pe teritoriul României.

Verificările amănunțite au dus la formarea de cozi interminabile, iar unii cetățeni au stat în trafic până la opt ore. Poliţiştii au verificat felul în care se desfăşoară transporturile de persoane sau de mărfuri, în special cele care tocmai intraseră în România.

O echipă speciliazată, din care au făcut parte inspectori vamali și un câine antrenat să depisteze produsele de contrabandă, a verificat fiecare mașină care a intrat în ţară.

Verificarea efectuată a dus la formarea unei cozi pe partea ucrainiană de circa cinci kiliometri. Oamenii legii au verificat locurile unde, de obicei, cei care fac cumpărături în Ucraina își ascund produsele: portierele, capota şi locul în care este ţinută roata de rezervă. Cei care au fost depistaţi  cu prea multe produse asupra lor, au fost întorşi în Ucraina.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, au fost constatate 72 de infracţiuni şi au fost aplicate 2.259 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 564.835 de lei. De asemenea, cinci persoane care erau urmărite au fost găsite în urma acţiunii.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.