În cadrul acestor activităţi s-a pus accentul pe instruirea personalului responsabil cu privire la realizarea măsurilor de securitate la foc. S-au stabilit planurile privind ordinea şi priorităţile care trebuie avute la salvarea bunurilor şi a exponatelor de valoare, în special la monumentele UNESCO. De asemenea, s-au reactualizat planurile de intervenţie la incendiu la obiectivele de cult unde există spaţii de cazare pentru personalul clerical şi pentru pelerini. Nu în ultimul rând, acolo unde a fost cazul, s-a acordat asistenţă tehnică de specialitate privind obţinerea avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu.
Pentru prevenirea unor evenimente nedorite, pompierii militari suceveni vor participa la slujbele specifice acestei perioade, şi vor sprijini personalul clerical privind modul de intervenţie în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.
Lasa un raspuns