În baza mandatului de arestare preventivă emis de Tribunalul Suceava la 24 septembrie, poliţiştii Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au identificat şi reţinut în aceeași zi, la ora 19.30, un bărbat de 60 ani, din comuna Frătăuții Noi, cercetat sub control judiciar pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi care nu a respectat prevederile ordonanţei.

Cu această ocazie, s-a solicitat înlocuirea măsurii controlului judiciar cu cercetarea inculpatului în stare de arest preventiv, măsură respinsă la data de 18 septembrie de Judecătoria Rădăuţi, însă admisă în contestaţie de Tribunalul Suceava.

Astfel s-a dispus înlocuirea controlului judiciar cu măsura arestării preventive.

În baza mandatului de arestare preventivă, cel în cauză a fost introdus în arestul I.P.J. Suceava.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.