Luni, 2 iulie, în jurul orei 19:30, în timp ce conducea autoturismul pe strada Cuza Vodă din municipiul Suceava, un localnic de 49 de ani, a surprins şi accidentat ușor un minor de 10 ani din municipiul Suceava, angajat în traversarea neregulamentară a străzii, prin loc nepermis și fără să se asigure.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
Lasa un raspuns