Corala Bărbătească ARMONIA a Arhiepiscopiei Tomisului va concerta duminică, 16 decembrie, la ora 15:00, în sala de spectacole din comuna Moldovița.

„Cu multă bucurie vă așteptăm la concertul de colinde pentru a ne bucura de căldura sărbătorilor de iarnă și de marele praznic al nașterii lui Hristos, uniți fiind în credință, dragoste și atmosferă de sărbătoare. Nu se percepe taxă de intrare. Vă așteptăm cu drag”, a transmis Traian Iliesi, primarul comunei Moldovița.

Corala ortodoxă bărbătească „Armonia” a fost înfiinţată în anul 2001 în cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Tulcea, iar din 2004 a intrat sub tutela Arhiepiscopiei Tomisului. Corala a susţinut numeroase concerte în ţară, dar şi în afara ţării precum: Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, în prezenţa S.S. Bartolomeu I, Roma, Bari, Madrid, Castellon, Ierusalim, Tel-Aviv, Haifa, turneu prepascal în Elveţia, Dublin, Londra, Strasbourg, Nurnberg, Lisabona, Barcelona, Paris, Insula Lesbos, Dobrich ş.a. Dintre rezultatele obţinute pe plan internaţional amintim: dublu medaliată cu aur, în vara anului 2012, la ”World Choir Games” din S.U.A. În anul 2013, la Campionatul European al Corurilor, desfăşurat la Graz, Austria, corala a câştigat Marele Premiu la secţiunea Cor bărbătesc, două medalii de aur (secţiunile: Folclor şi Cor bărbătesc) şi una de argint (Muzică sacră); în anul 2014, a fost laureată cu aur (secţiunea Artă sacră), cu medalie de aur şi Marele Premiu (Cor bărbătesc de cameră) la „World Choir Games” (Riga, Letonia); în 2015, medalie de aur (Coruri de cameră) în cadrul competiţiilor „European Choir Games” şi ”Grand Prix of Nationes” (Magdebourg, Germania), iar în anul 2016 a fost laureată cu medalie de aur la secţiunile Cor bărbătesc de cameră şi Muzică sacră a cappella la ”World Choir Games”, Sochi, Rusia. În anul 2017, a fost invitată de onoare la cel mai prestigios festival al statului Israel (Gospel festival Zimria). Corala este formată din preoţi, diaconi şi studenţi ai Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii „Ovidius”, Constanţa, şi abordează un repertoriu diversificat, compus atât din piese religioase, folclor românesc, colinde tradiţionale româneşti şi străine, cât şi piese din repertoriul clasic universal.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.