Subvenţiile de la bugetul de stat acordate partidelor parlamentare au crescut îngrijorător în anul 2018, iar așa se face că acestea au ajuns să încaseze sume imense pe lună.

Secretarul general al PRO ROMÂNIA Suceava, Corneliu Popovici, este de părere că aceste partide s-au prins în „Hora Unirii” la prăduirea banului public, iar acest lucru trebuie să înceteze.

 

„Când să îi credem pe acești oameni? Când spun că țin cu banul public sau atunci când îl prăduiesc? Dacă stăm bine să ne gândim există și un conflict de interese: fiecare lider de partid este și ordonator de credit. La Parlament își aprobă bugetul, iar la  partid semnează ordine de plată și încasează banii. Le cer liderilor partidelor parlamentare din județ să intervină pe lângă parlamentarii lor, iar la legea bugetului pe anul în curs suma de 55 de milioane de euro pe care o primesc partidele într-un an să fie diminuată. Să meargă acești bani către o autostradă sau să fie redirecționați printr-un amendament către proiectul Sălii Polivalente din municipiul Suceava. Este doar o propunere. Vom vedea în perioada următoare dacă cineva o va lua în calcul”, a declarat Popovici.

„Creşterea sumelor destinate partidelor sub forma subvenţiilor alocate de la bugetul de stat se datorează modificării art. 18 alin. (2) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, prin Legea nr. 34/2018 pentru modificarea art. 18 alin. (2) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 55/2018, care prevede următoarele: suma alocată anual partidelor politice de la bugetul de stat este de cel puţin 0,01% şi cel cel mult 0,04% din produsul intern brut. Pentru partidele politice care promovează femei pe listele electorale, pe locuri eligibile, suma alocată de la bugetul de stat va fi majorată dublu proporţional cu numărul mandatelor obţinute în alegeri de candidaţii femei”, precizează AEP.

Începând cu luna septembrie 2018, subvenţiile au „explodat”. Astfel, de la 1 milion de lei în luna august şi 13 milioane de lei în luna martie (recordul de până atunci), în luna septembrie partidele au luat de la stat 61 de milioane de lei. Au urmat trei luni în care subvenţia totală s-a ridicat la 21 de milioane de lei.

Cei mai mulţi bani publici i-a încasat PSD – 96,8 milioane de lei, urmat de PNL, cu 44,4 milioane, USR – 13 milioane, ALDE – 9,6 milioane şi PMP – 6,3 milioane.

 

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.