Sâmbăta, 19 noiembrie 2016, a avut loc lansarea candidaților la Camera Deputaţilor şi Senat pentru alegerile parlamentare din data de 11 decembrie 2016 a PMP Suceava.

La eveniment a participat și fostul președinte la României, Traian Băsescu, președintele executiv Eugen Tomac, prim-vicepreședintele Siegfried Muresan, dar și peste 850 de membri și susținători ai Partidului Mișcarea Populară.

Corneliu Popovici, președintele PMP Suceava, candidat la Camera Deputaților, a declarat că modul cel mai bun de a obține voturi este de a spune adevărul.
„Sufletele știm să le avem fierbinți, ca și dorința de a arată tuturor celor care ne descurajează că nu am fi în stare să depășim pragul electoral, că putem și vom intra în Parlament. Putem să obținem voturi dacă spunem adevărul. Acel adevăr dureros care trebuie spus, pentru că astfel putem merge mai departe. Celor care stau cu capul plecat, de frică sau de servilism, să le arătăm că aici, la Suceava, lângă mormântul lui Ștefan cel Mare, noi nu putem sta decât cu grumazul semeț, ca statuia din centru orașului”, a transmis Corneliu Popovici.
În timpul discursului lui Corneliu Popovici, cei din sală au putut viziona și un film rezumat cu parcursul politic al lui Traian Băsescu.
„Vocația trădării este la PNL, iar cea a minciunii este la PSD, adică USL-ul de astăzi. Președintele Băsescu a avut de a face și cu unii și cu alții. Acum se cred invincibili, dar știți de ce? Pentru că la Cotroceni numai este un om puternic precum Traian Băsescu”, a mai declarat Corneliu Popovici.

15134319_1395362047153440_692770060_n

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.