Cotele vechi de cofinanțare pentru părinții care își duc copiii la singura creșă din oraș nu mai sunt valabile. În zilele următoare se va aplica un nou tip de calcul al cotelor de finanțare.

Astfel, părinții vor trebui să facă dovada veniturilor, iar în funcție de acestea, se va calcula cât va trebui să plătească fiecare familie pentru fiecare copil pe care îl duce dimineața la creșă.

Noua propunere a venit din partea edilului Lungu, care mai face o încercare de a se apropia de electoratul său, chiar și prin intermediul singurei creșe din Suceava. El a detaliat noile procentaje, diferențiat pe plafoane de venituri, astfel încât creșa să fie accesibilă tuturor.

„Conform legii, părinții care duc copiii la creșa de stat trebuie să vină cu o co-finanțare, ca atare propunem aici, în baza legii, un plafon de 699 de lei la doi sau mai mulți copii – 5% care înseamnă 2,35lei, un copil – 10 % care cumulează 4,60 lei. Un alt plafon de peste 700 de lei pentru doi sau mai mulți copii care înseamnă tot 4,60 lei, pentru un copil 20%, care ajung la 9,20 lei, aceasta fiind cota procentuală de contribuție a părinților.”

Aceste cote au fost aprobate în unanimitate și se vor pune în aplicare doar în cadrul Creșei numărul 1, creșa de stat. Creșa de stat aplica un plafon de costuri de 6 lei pe zi pentru fiecare copil, undeva la aproximativ 140 de lei, pe lună. Iată că după ce această hotărâre de Consiliu Local va fi aplicată, costurile s-ar putea să mai scadă pentru unii sau să mai crească pentru cei cu un singur copil și cu venit mai mare de 700 de lei pe lună, pe membru de familie. Cu toate acestea, creșa nu are o capacitate mai mare de 105 locuri, astfel că nu toți părinții doritori își vor putea duce copilul acolo.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.