Noul coronavirus pare să provoace accidente vasculare cerebrale subite la persoanele cu vârste între 30 și 40 de ani, susțin medicii americani.

Ei spun că există dovezi, conform cărora, infecția cu Covid-19 poate provoca coagularea sângelui în mod natural la persoanele mai tinere, iar accidentul vascular cerebral ar fi o consecință așteptată a acesteia.

CNN îl citează pe neurochirurgul Thomas Oxley, care spune că virusul pare să provoace o coagulare crescută a sângelui în arterele mari, ceea ce duce la accident vascular cerebral sever la oamenii mai tineri.

“Raportul nostru arată o creștere de șapte ori a incidenței unui accident vascular cerebral subit la pacienții tineri, în ultimele două săptămâni. Majoritatea acestor pacienți nu au antecedente medicale și erau acasă fie cu simptome ușoare (sau în două cazuri, fără simptome) de Covid. Este neobișnuit ca persoanele atât de tinere să sufere accidente vasculare cerebrale”, susține medicul.

Un accident vascular cerebral într-un vas important de sânge provoacă daune severe, dacă nu este îndepărtat imediat. Cel puțin un pacient a murit, iar alții se află în unități de reabilitare, terapie intensivă sau în unitatea de AVC. Doar unul a plecat acasă, dar va necesita îngrijiri intense, a mai spus Oxley.

Un exercițiu foarte util pentru ca fiecare să-și dea repede seama că suferă un accident vascular cerebral este însoțit de o simplă abreviere: FBVA (Față-Braț-Vorbire-Apel112). Un accident vascular cerebral provoacă pierderea pe moment a controlului mușchilor feței, membrelor, vorbirii. Dacă observați aceste trei simptome, trebuie să apelați imediat numărul de urgență.

Sursa: www.observator.tv

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.