Unii dintre protestatari s-au ales cu marfa și mașinile confiscate. O parte dintre aceștia au locuințele în apropierea frontierei și au blocat accesul încă de la orele amiezii de marți. Cozile s-au format și de la Siret spre Ucraina pentru că blocajul din vama Porubne afectează și partea română. Mai multe mașini și Tir-uri au avut de așteaptat ore întregi să treacă frontiera. Ce s-a întâmplat exact și ce măsuri au fost luate de autoritățile române, aflâm de la reprezentantul Instituției Prefectului Suceava.
Potrivit purtătorului de cuvânt a Instituției Prefectului județului Suceava, Ana Maria Stejaru, situația a fost generată de măsurile legislative luate de guvernul de la Kiev.
„Am avut de a face cu două situații: în primul rând a fost un blocaj al traficului rutier în punctul de trecere al frontieriei de la vama Porubne. Punctul a fost blocat de cetățeni ucrainiei care s-au arătat nemulțumiți de măsuri legislative luate de guvernul de la Kiev, și care nu permit autovehiculelor să intre în vamă. La ora 21:30 pe sensul de ieșire din țară la punctul de frontieră Siret, existau în așteptare 30 de autoturisme și 32 de tiruri. O parte dintre turiștii care intenționau să treacă prin punctul vamal de la Siret au renunțat ”, a declarat Ana Maria Stejaru purtător de cuvânt a Instituției Prefectului județului Suceava.
După ora 22:00 situația s-a deblocat. Protestatarii spun că autoritățile ucrainene de la Cernăuți au venit la fața locului și le-au promis că vor avea loc schimbări legislative pentru a aduce situația la normal.
Poliția din Siret a luat măsuri de fluidizare a traficului.
Lasa un raspuns