Petrică Lehaci, un tânăr artist talentat din Bucovina de Munte, a lansat, cu câteva zile înainte de marea sărbătoare a Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, un colind deosebit, menit să aducă bucurie și căldură în inimile ascultătorilor.
Colindul „Sculați voi creștini degrabă” readuce în prim plan autenticul sărbătorilor de altădată, când întreaga familie se aduna în jurul mesei de Crăciun și aștepta cu nerăbdare ca pragul casei să fie călcat de colindători care să vestească Nașterea Domnului.
Imaginea Bucovinei autentice este întărită de frumoasele straie populare pe care atât artistul, cât și familia acestuia, oameni gospodari din satul Doroteia, le poartă cu mândrie și respect, dovedind astfel că în satele noastre încă mai dăinuie tradițiile și obiceiurile din străbuni, iar dragostea față de aceste meleaguri este una sinceră.
De asemenea, colindul interpretat de Petrică Lehaci este departe de kitsch-ul comercial promovat din ce în ce mai mult în ultima perioadă, tânărul artist alegând să rămână „în tiparele” acestei mari sărbători a creștinătății și să cânte nașterea Lui Iisus Hristos în cea mai simplă și autentică formă.
Și pentru că nimeni nu putea să ilustreze mai frumos scena de la masa de Crăciun, Petrică a filmat videoclipul colindului împreună cu familia sa, într-o locație deosebită din comuna Vama.
„Crăciunul înseamnă familie și mă bucur tare mult că am putut să îi am alături în acest videoclip pe membrii familiei mele, soția, părinții, dar și copilașii Iustina și Darius!”, a spus Petrică Lehaci.
De fapt, Petrică ne amintește tuturor că cele mai frumoase sărbători sunt cele petrecute alături de Icoana vieții noastre – MAMA, de tatăl care a muncit din greu ca să ne facă oameni mari, de frați și de surori, împreună cu care am împărțit bune și rele. Și dacă vremea a făcut să fim la casele noastre, din tabloul perfect al unuia dintre cele mai mari simboluri ale creștinătății nu pot lipsi cea sau cel căruia i-am promis în fața Lui Dumnezeu iubire veșnică și nici boțurile de aur pe care din dragoste le-am adus pe lume.
Așadar, tânărul artist din Bucovina nu doar că a lansat un colind, ci a reamintit tuturor cât de important este să acordăm timpul cuvenit familiei și, ca buni creștini, să deschidem poarta pentru ca vestea Nașterii Lui Iisus să poată fi adusă la toată casa.
„Pentru mine, Crăciunul este momentul în care familia se adună în jurul unei mese și așteaptă colindători. Înconjurat de cei dragi, simt că această mare sărbătoare a Nașterii Domnului nu se rezumă la daruri și luminițe strălucitoare, ci la conexiunile calde și la bucuria de a împărtăși clipe prețioase cu cei pe care îi iubim. Anul acesta am ales să ofer în dar atât familiei mele, cât și celor care îmi ascultă muzica, un colind, pentru că, cred eu, așa putem fi mai aproape de adevărata semnificație a Crăciunului”, a declarat, pentru SuceavaLive, Petrică Lehaci.
Artistul a ținut să transmită mulțumiri tuturor celor care au făcut parte din proiectul său, respectiv prof. Maria Macovei, cea care s-a ocupat de versuri și linie melodică, maestrului Bogdan Cotruț pentru orchestrație, Studioului Florin Pastor și videografului Ionel Mănăstirean. Mulțumiri au fost adresate și celor ce au apărut în videoclip, respectiv George Cielechi, Simona Cielechi, Sofia Cielechi, Antonia Cielechi, Cătălin Lehaci, Alina Nuțescu, Andrei Poienariu și Sorin Troia.
De altfel, trebuie să știți că videoclipul a fost filmat în localitatea Vama, în „Casa Bunicii”.
Despre Petrică Lehaci trebuie să știți că iubește folclorul și muzica populară încă de când era copil, de-a lungul timpului el reușind să câștige premii importante la multe concursuri naționale și internaționale de profil.
Tânărul artist originar din satul Doroteia, orașul Frasin, este și absolvent al Școlii Populare de Arte „Ion Irimescu” Suceava, el studiind canto popular, la clasa profesoarei Maria Macovei, cea care a îndrumat mulți artiști de valoare ai Bucovinei.
De asemenea, Petrică Lehaci este nelipsit de la petreceri private, acolo unde cântă împreună cu Formația Live Music.
Trebuie spus că acest colind dă startul unei serii de proiecte muzicale pe care artistul le-a pregătit pentru anul 2024.
Lasa un raspuns