Înainte de Hristos existau două sisteme de calculare a timpului unui an: unul al egiptenilor – care era mai corect, dar nici el perfect – de 365 zile, altul, al românilor, care era de 355 zile. Însă, rămânea anual o diferenţă de timp de zece zile între aceste două sisteme, şi chiar între fiecare dintre ele şi calendarul solar. După această constatare, s-a simţit nevoia de îndreptare a lor şi a punerii lor în acord cu calendarul ceresc. Astfel, împăratul roman Iuliu Cezar, în anul 46 i.Hr., adopta sistemul de calcul egiptean, sistem care s-a numit „calendarul iulian”. Acest calendar a fost folosit de întreaga creştinătate, timp de 15 secole. Şi tot de calendarul iulian s-au servit şi Sfinţii Părinţi la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), la calcularea datei Paştilor.

Crăciunul pe stil vechi 2019. Deoarece între calculul calendarului iulian de 365 de zile şi 6 ore şi cel al calendarului solar de 365 zile, 5 ore, 43 minute şi 46 secunde rezulta anual o diferenţă de 11 minute şi 14 secunde, s-a ajuns după 330 de ani la o diferenţă de trei zile (cu cât a rămas în urma calendarul iulian).

Astfel că, în vremea Sinodului I Ecumenic, echinocţiul de primăvară se afla la 21 martie în loc de 24 martie, cât a fost în anul 46 i.Hr., când împăratul Iuliu Cezar a îndreptat calendarul. De atunci, Sinodul a luat ca punct de plecare în calcularea datei Paştilor, ziua de 21 martie, când a fost atunci echinocţiul de primăvară.

Crăciunul pe stil vechi 2019. Specialiştii astronomi au constatat că, şi după aceea, din 123 în 123 de ani echinocţiul de primăvară retrogradează cu o zi. Acest lucru fiind constatat de-a lungul secolelor, învăţaţii vremii – în Răsărit ca şi în Apus – au sesizat faptul şi au propus conducătorilor Bisericii îndreptarea calendarului, pentru ca tabelele pascale nu mai corespundeau cu ziua lunii pline astronomice.

La 24 februarie 1582, papa Grigorie al XIII-lea a făcut o reforma, suprimând zece zile din calendar, astfel încât data de 5 octombrie a devenit 14 octombrie. De atunci calendarul s-a numit „gregorian” sau „stilul nou”.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.