Așa cum ne-a promis, nu a uitat de sala polivalentă pe care ne-o tot promite de ceva timp încoace, și în timpul conferinței de presă de miercuri edilul ne-a dat și vestea cea nouă.

sala polivalenta, sursa orasulsuceava.ro

Cel mai probabil vom avea sală polivalentă în anii care urmează. Asta dacă nu cumva vom avea alt primar care nu va mai continua planurile și proiectele actualului primar. Suntem reticenți să spunem că de fapt, domnul Lungu își „pavează cărarea” către un nou mandat? Deloc.

„În ședința de Consiliul Local de luna aceasta vom intra cu aprobarea caietului de sarcini pentru contractarea creditului de 25 de milioane de lei referitor la finanțarea sălii polivalente. A durat puțin până s-a făcut caietul de sarcini, este o sumă mare, și sper ca membrii CL să aprobe ca să putem începe procedurile pentru licitație și mai departe licitația propriu-zisă. Eu îmi doresc ca în acest an să se pună primii stâlpi la acest proiect important pentru municipiul nostru, așteptat de suceveni și inclusiv de mine”, informează Ion Lungu.

Dacă vă aduceți bine aminte, ne spunea cam același lucru și acum două luni când, culmea, Consiliul Local a aprobat doar ideea de credit, și nu creditul în sine.

„Un lucru bun care s-a întâmplat la ultima ședință de Consiliul Local, a fost aprobarea creditului de 25 de milioane de lei pentru a se demara lucrările la sala polivalentă. Vom veni în Consiliul Local cu caietul de sarcini, vom face licitația la credit și ne dorim ca în acest an să face licitația pentru execuție și pentru proiectare în același timp”, spunea edilul la începutul lui martie.

După cum se vedea în proiectul arătat în cadrul conferinței de presă, planul este unul măreț și are într-adevăr multe nevoi.

„Eu îmi doresc din tot sufletul să începem lucrările la sala polivalentă și de asemeni vom demara și proiectul de aducere a utilităților în zonă și aici discutăm despre apă, canalizare, energie electrică și gaz metan, și avem o variantă să le aducem din zona locuințelor ANL acolo unde sunt deja aceste utilități.

Trebuie să vedem traseele pe unde putem aduce aceste utilități, dar noi trebuie să venim cu un proiect separat. Așadar noi am zis că vom putea începe lucrările la acest obiectiv foarte important chiar din acest an. Este un obiectiv necesar Sucevei și așteptat de mulți dintre suceveni. ”

Așadar, cum banii pot fi atrași acum printr-un credit pe care toți sucevenii îl vor plăti, Ion Lungu se poate simți în siguranță. Ne va pune banii la adăpost prin aceste investiții mărețe iar noi vom avea o sală polivalentă. E drept, poate nu va fi funcțională în viitorul apropiat,  pentru că mai întâi trebuie întocmit un proiect de racordare la utilități a acestei săli, dar o vom avea.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.