Joi, 12 martie, la ora 9:00, va avea loc Comitetul Local pentru Situații de Urgență, iar în baza unei adrese primite de la DSP Suceava, pe lângă membrii de drept, la ședință vor lua parte toți directorii de școli din municipiul Suceava, directorii hypermarketurilor și directorul Gării, în așa fel încât să poată fi discutate măsurile de dezinfecție care se impun prin ordin și despre controalele pe care Primăria municipiului Suceava este mandatată să le facă. Anunțul a fost făcut în conferința săptămânală de presă, de către primarul Ion Lungu.

„Se va discuta despre închiderea Creșei de stat pentru o perioadă de zece zile. De asemenea, în aceste zile în care elevii nu merg la școală vrem să facem dezinfecție în toate școlile și grădinițele din municipiu și voi verifica personal acest lucru”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Acesta a precizat că este deranjat de articolele care apar în presă, conform cărora unitățile de învățământ nu au bani de săpun, în contextul în care unitatea administrativ teritorială a alocat sume importante de bani la toate școlile și grădinițele din oraș.

„Faptul că școlile nu au bani de săpun este un lucru total neadevărat. Noi am alocat în acest an, pentru capitolul de cheltuieli de bunuri și servicii suma de 24 de milioane de lei, adică 5 milioane de euro. Nu poate să meargă primarul să le ducă săpun și dezinfectanți. Aceste măsuri țin de fiecare școală în parte. De aceea, voi vorbi cu membrii Consiliului Local care sunt și în Consiliile de Administrație ale școlilor ca să meargă acolo și să verifice dacă s-au luat măsurile”, a subliniat primarul Ion Lungu.

Edilul a adăugat că a solicitat directorului TPL să facă dezinfecție în fiecare zi, sau chiar de două ori pe zi dacă este posibil, în autobuze și să monteze aparate cu dezinfectant pentru a se asigura că cetățenii sunt în siguranță.

„Și în instituțiile publice, precum și în piețe, am solicitat să se facă dezinfecție o dată pe săptămână, sau de câte ori se impune. De altfel, în sediul Primăriei este aglomerație la plata taxelor și impozitelor locale. În cadrul unei întâlniri cu membrii Asociațiilor Municipiilor din România am discutat ca bonificațiile acordate pentru plata taxelor și impozitelor să fie prelungite până la data de 30 iunie, pentru a nu fi atât de aglomerat la ghișeele Primăriei, dar și pentru a veni în sprijinul agenților economici cărora nu le merge atât de bine în această perioadă. În acest sens așteptăm o Ordonanță de Urgență a Guvernului”, a explicat edilul Sucevei.

Acesta a adăugat că dacă sunt persoane ce nu doresc să stea la coadă la ghișeele Primăriei și au aceleași proprietăți impozabile ca și anul trecut, pentru că taxele și impozitele locale au rămas neschimbate, pot merge la bancă sau la poștă, cu chitanța de anul trecut și pot plăti acolo.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.