Cristian Pomohaci a fost primit cu aplauze şi urale la Zalău, acolo unde a susţinut un recital la aniversarea a nouă ani de existenta a unui post de televiziune cu specific folcloric.
Acesta le-a transmis oamenilor că i-a fost dor de ei, dar că, asemenei sfinților care au tăcut în situații grele, și el a ales să facă același lucru.
„Dacă 4 luni la rând aţi auzit că părintele Pomohaci tace, ştie că el, atunci când a cântat că, la capul ce se pleacă,sabia rămâne în teacă, a ştiut că Sus se va face judecată şi dreptate. Am curaj să privesc pe fiecare în parte în ochi, să-i privesc pe cei de acasă care urmăresc emisiunea şi vă spun că dacă aveam ceva pe inimă nu eram în faţa dumneavoastră. Daţi-mi voie să vă spun, Sfinţii Părinţi au ştiut să tacă. Rugaţi-vă şi pentru mine să ştiu să tac, iar tăcerile mele să fie doar în cântec şi rugăciune”, a spus Cristian Pomohaci, în faţa a câtorva sute de oameni veniţi la concertul său.
Cristian Pomohaci a fost aplaudat minute în șir de către cei care au venit la acel spectacol, fiind apreciat pentru cuvintele simple, dar pline de înțeles pe care a ales să le transmită celor care îl îndrăgesc și îl respectă atât de mult.
Lasa un raspuns