Încă un sucevean face parte din Guvernul Tudose. Este vorba de coordonatorul departamentelor din PSD Suceava, Cristian Șologon, care a fost numit subsecretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Ministerului Dezvoltării Regionale

Ministerului Dezvoltării Regionale

Numirea a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial al României.

Cristian Șologon a făcut parte din echipa care a coordonat campania electorală a PSD Suceava la alegerile locale din 2016, dar și la alegerile parlamentare din iarna aceluiași an.

Cristian Şologon face parte din Organizaţia Municipală Suceava a PSD, cea mai recentă funcţie în administraţia publică ocupată fiind aceea de consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, în perioada 2015-2016. A fost şi director al Cancelariei Prefectului în 2013-2015 şi director la AJOFM Suceava.

Este al doilea social-democrat sucevean numit subsecretar de stat în Guvernul României, în acest an, după doctorul Tiberius Brădăţan, care este la Ministerul Sănătăţii.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Știm că reclamele sunt obositoare...

Am detectat faptul că folosești o extensie de blocare a reclamelor (AdBlocker). Pentru a putea vizualiza conținutul SuceavaLive și pentru a ne susține munca, te rugăm să dezactivezi extensia și să „Reîncarci pagina”.