„Printre ciudățeniile finelui de an se numără – alături de transformarea purtătoarei de cuvînt a Prea Alesului într-un Dinicu Golescu al clădirii numite Palatul Cotroceni – asumarea de către Trustul de presă al familiei Dan Voiculescu a posturii de cîine de pază al onoarei de președinte a lui Klaus Iohannis”, a scris Ion Cristoiu pe blog.
Jurnalistul susţine că schimbarea de optică a trustului patronat de Dan Voiculescu se datorează obiectuvului PC de a intra într-o alianţă cu noul PNL. În acest context, se plănuieşte şi schimbarea lui Daniel Constantin din fruntea patidului.
„Liderii PNL, în frunte cu madmoazela lui Klaus Iohannis, desemnata Alina Gorghiu, mai au puțin și-i întrec la prezență în studiourile Antenei 3 pe părinții fondatori ai statorniciei în aceste studiouri: Mugur Ciuvică și Bogdan Chirieac.
De ceva timp, mai precis imediat după proclamarea lui Klaus Iohannis ca președinte, Antena 3 a lansat o campanie de schimbare a conducerii PC, a lui Daniel Constantin, mai ales. Campania nu se reduce la denunțarea așa ziselor greșeli ale liderului PC. Ea vizează și – dacă nu mai ales – poziția PC pe scena noastră politică.
Acoliții lui Dan Voiculescu folosesc amvonul Antenei 3 pentru a susține că Partidul Conservator trebuie să-și afirme mult mai profund identitatea de partid de Dreapta. Care identitate – ați ghicit! – e pusă la îndoială de participarea la Coaliția cu PSD.
E limpede că Dan Voiculescu a ordonat din pușcărie această campanie vizînd răsturnarea lui Daniel Constantin și, mai ales, trăncăneala despre adevărata identitate a PC:
Cea de partid de Dreapta”, susţine Ion Cristoiu.
Potrivit jurnalistului, manevra este pregătită de liderii PNL.
„Desigur, manevra e pregătită de liderii PNL. El, Klaus Iohannis, nu se va compromite asumîndu-și fățiș soluția imorală, cum a făcut Traian Băsescu în 2004. Ca de obicei, va refuza să-și spună opinia despre trecerea PC – după debarcarea lui Daniel Constantin de către Familia Voiculescu – de partea PNL, pentru ca PNL să pună mîna pe guvernare „, adaugă Ion Cristoiu.
Lasa un raspuns