Jurnalistul Ion Cristoiu a reacționat ironic, în ultimul editorial publicat pe blogul personal, după interviul acordat de premierul Dacian Cioloș lui Gabriel Basarabescu, de la RRA, duminică dimineața.

Astfel, gazetarul dezvăluie că a citit cu atenție stenograma dialogului, subliniind faptul că„de la un capăt la altul interviul arde în vâlvătăi sub focul de nedescris al entuziasmului împărtăşit de Gabriel Basarabescu faţă de interlocutor”.

„Dacian Cioloş a acordat lui Gabriel Basarabescu, de la RRA, pentru emisiunea Matinal de duminică dimineaţa, un interviu.
Gabriel Basarabescu, entuziasmat de obţinerea primului interviu în exclusivitate de la premierul Dacian Cioloş, a trimis tuturor celor al căror telefon îl avea în agendă, încă de vineri după-amiază, un Mesaj menit a-i trezi de dimineaţă pentru a asculta interviul online:
„Primul Ministru Dacian Cioloş va veni în studioul Radio România Actualităţi, duminică, între 8 şi 9 dimineaţa.
Voi avea onoarea de a realiza primul interviu pe care premierul îl acordă de la numirea sa în funcţie.”

N-am avut onoarea să ascult în direct interviul.
Am citit însă cu multă atenţie stenograma dialogului.
Primul impuls după lectură a fost să-l sun pe Robert Turcescu, amic bun al lui Gabriel Basarabescu, pentru a-l întreba ce s-a petrecut cu profesionistul de la Radio.
De la un capăt la altul interviul arde în vâlvătăi sub focul de nedescris al entuziasmului împărtăşit de Gabriel Basarabescu faţă de interlocutor.
Se ajunge astfel chiar la o premieră în gazetăria românească. Gabriel Basarabescu e atât de elogios cu Dacian Cioloş, mai precis cu prestaţia acestuia la Conferinţa de presă („am văzut o naturaleţe pe care nu ţin minte de cînd nu am mai întîlnit-o”), că interlocutorul, definit printr-un salutar bun simţ, simte nevoia să se pişte niţel pentru a simţi o mică durere în această beatitudine propusă de ziarist:
„Sigur, ăsta e felul meu de a fi. Acum domnule Basarabescu, pe de altă parte, nici să nu lăsăm impresia că totu-i roz, Cioloş e superbun, e şi competent, este şi…”

Mi-am amintit însă că Gabriel Basarabescu e prin definiţie un entuziast faţă de interlocutorii săi şi, în general, faţă de subiectele abordate.
Și nu l-am mai sunat pe Robert Turcescu.

În cazul lui Gabriel Cioloş nu era vorba de o linguşire oportunistă. Era vorba de stilul de gazetar al lui Gabriel Basarabescu, realizator al unei emisiuni care-mi place – Dincolo de ziduri –, pentru că aduce în prim-plan, cu entuziasmu-i definitoriu, chestiunea Patrimoniului naţional.

Dacă în cazul lui Gabriel Basarabescu abordarea lui Dacian Cioloş poate fi pusă pe seama unui fel de a fi profesionist, în cazul celor care au purces rapid la cîntarea lui Dacian Cioloş pentru acest interviu e vorba de un fel de a fi oportunist. Ca şi în cazul tuturor premierilor şi preşedinţilor postdecembrişti, mulţi ziarişti, unii dintre ei chiar lideri de opinie, văd în Dacian Cioloş o vacă bună de muls. Ei ştiu din experienţă că un nou în funcţie şi, îndeosebi, un nou absolut într-o funcţie precum Dacian Cioloş, e sensibil acum la început, la vorba dulce. Şi cum vorba dulce mult aduce şi ziariştilor, mulţi se grăbesc să-l alinte pe premier acum la început, cât mai e cast, în planul experienţei moldo-valahe. Nu-i va trebui mult timp ca să se convingă că vorbele dulci din presă nu se deosebesc prea mult de oferta de pe Şoseaua de Centură, cu singura precizare că pe Şoseaua de Centură banii sînt înainte, a scris Ion Cristoiu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.