În acest sens, Ion Cristoiu face o scurtă analiză a recentelor evenimente, explicând cum fuziunea PMP cu UNPR diferă fundamental de fuziunile despre care s-a vorbit până acum pe scena politică.
„Mărturisind o politeţe surprinzătoare, redactorul şef al României Tv, Eugen Chelemen, m-a sunat marți, 12 iulie 2016 pe la 17 pentru a-mi spune că la 18 se va anunţa fuziunea PMP-UNPR şi pentru a mă invita să zic şi eu ceva în direct la telefon, imediat ce se va împlini evenimentul.
Spun politeţe surprinzătoare pentru că, de regulă, de la România Tv, dar şi de la alte televiziuni de ştiri, mă trezesc pe nepusă masă cu un telefon de la un producător care mă întreabă dacă nu vreau să intru în direct şi să comentez nu ştiu ce eveniment în genul căderii frunzelor în jos, nu în sus, cum ar cere un Breaking news.
La 18 fără un minut, am fost pus în direct cu sediul PMP (m-a scutit de a deschide televizorul) pentru a urmări Declaraţia de presă a lui Traian Băsescu.
Înainte de a intra Traian Băsescu, întrebat din studio cum văd importanţa acestei mişcări pentru scena noastră politică am răspuns prompt:
Colosală.
În mod obişnuit, sunt prudent cînd vine vorba de entuziasme față de întîmplările de pe scena politică.
De data asta mi-am permis un entuziasm care nu mă definea.
Conferinţa de presă, urmărită de mine la telefon, mi-a confirmat aprecierea.
De ce e colosală?
Aşa cum a arătat Traian Băsescu, fuziunea va avea loc în doi timpi şi trei mişcări. Ea nu va traversa, ca în cazul fuziunii PDL-PNL, o perioadă definită prin cotonogeli reciproce mai mult sau mai puţin discrete.
Fuziunea PMP cu UNPR diferă fundamental de fuziunile despre care s-a vorbit pînă acum pe scena politică:
Dintre PNL şi UNPR, dintre PSD şi UNPR.
Aceste posibile fuziuni aveau dezavantajul unei afaceri asimetrice, dintre un partid mare şi unul mic. Fuziunea PSD-UNPR ar fi adus cu sine nemulţumirea liderilor PSD, obligaţi să dea noului venit locuri pe liste. Nu e cazul fuziunii PMR-UNPR. PMP-ul, deşi condus de Traian Băsescu, nu e un partid mare. În consecinţă, e greu de vorbit de prea mulţi pretendenţi la o listă alcătuită doar din PMP-işti. Prin fuziune se asigură o paritate: 50%-50%. Liderii PMP (care ar fi?) nu cred că sperau la mai multe locuri în Parlament dacă nu fuzionau.
Fuziunea cu PNL avea dezavantajul imaginii de partid al Fecioriei prezidenţiale cu care se prezintă PNL în faţa electoratului. Fuziunea cu UNPR era deja contestată de minoritatea talibană din presă şi din ONG-uri, care impune PNL-ului o politică gen Ana Ipătescu fără pistol. La PMP nu e cazul. Prin campania sa împotriva abuzurilor DNA, Traian Băsescu a scăpat de presiunea acestei minorităţi gălăgioase care, între noi fie vorba, a dus de rîpă şi CDR prin politica de constipaţie absolută impusă Regimul Constantinescu.
În această fuziune UNPR aduce structurile din teritoriu şi poate, banii, în timp ce PMP îl aduce pe Traian Băsescu.
De altfel, aşa cum s-a văzut din Conferinţa de presă, Traian Băsescu a fost artizanul fuziunii. Am recunoscut politicianul cu experienţă în cîteva dintre notele fuziunii:
a) Negocierile s-au dus într-un secret absolut.
În felul acesta au fost preîntîmpinate atacurile care, de regulă, sînt lansate de adversari ai fuziunii prin oficinele lor din presă şi, mai ales, s-a asigurat caracterul necesar de Lovitură politică.
b) Traian Băsescu nu e concurat nici de Eugen Tomac, nici de Valeriu Steriu.
Prin urmare, aşa cum s-a văzut din Declaraţia sa de presă, el şi-a îngăduit concesii publice extraordinare făcute UNPR.
UNPR vine în această fuziune după ce-a fost respins de PSD şi PNL. Deşi fără culoare politică, UNPR mai are personalităţi (atît dintre parlamentari, cît şi dintre cei din structurile locale) care vor să supravieţuiască scrutinului parlamentar.
Trecerea UNPR sub autoritatea lui Traian Băsescu nu poate fi văzută de aceste personalităţi decît ca ceva benefic. Fie și din perspectiva șanselor la parlamentare.
De fapt, am greşit vorbind mai sus de PMP şi UNPR.
Marţi, 12 iulie 2016, a avut loc fuziunea dintre UNPR şi Traian Băsescu.
UNPR avea nevoie de un lider.
Traian Băsescu avea nevoie de un partid mai puternic decît o brişcă.
De un partid care să fie măcar un automobil.
Prin fuziune ambele părţi sînt satisfăcute.
Scena politică e marcată de somnolenţa PSD.
Apelînd la trucul de la Locale, PSD practică politica mersului pe burtă.
De aici absenţa reacţiilor de partid de Opoziţie la tot ce face în prezent Puterea întruchipată de Guvern şi de Preşedinţie.
Traian Băsescu s-a plasat pînă acum ca lider al Opoziţiei.
Din nenorocire, cu un PMP firav, el vorbea mai mult în numele lui însuşi decît în numele unui partid de Opoziţie.
Prin fuziune, forţa în numele căreia vorbeşte Traian Băsescu are şanse să sporească.
Şi în felul acesta vom avea şi noi, în fine, o Opoziţie în România!
N.B. În realizarea acestei fuziuni Traian Băsescu a dovedit că știe să fie înțelept atunci cînd vrea să-și împlinească un țel. Sub acest semn, al înțelepciunii necesare, ar fi bine dacă în perioada următoare, Traian Băsescu ar lăsa să se afirme mediatic și alți lideri din noul PMP în afară de el. Pe măsură ce PMP se mărește, imaginea unui partid în care există doar Liderul riscă să fie contraproductivă”, a scris jurnalistul Ion Cristoiu pe blogul personal.
Lasa un raspuns