Guvernul a modificat, în ședința din 10 octombrie 2018, prin hotărâre, Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 94/2006. Termenul de eliberare a documentelor de călătorie, valabile acum timp de 10 ani, va fi de 15 zile în loc de 30 de zile, iar pentru cetățenii români din străinătate, de 45 de zile în Uniunea Europeană și de 60 de zile în afara acesteia.

De asemenea, prin completarea Normelor, Guvernul a corelat și alte dispoziții rezultate din practica de până acum. Astfel, cele mai importante modificări sunt:

–          posibilitatea eliberării pașaportului simplu electronic/temporar și în baza ordonanțelor președințiale nedefinitive (atunci când nu intervine şi schimbarea domiciliului minorului în străinătate prin eliberarea documentului de călătorie)

–          necesitatea prezentării, odată cu cererea de eliberare a pașaportului simplu temporar, a documentelor care probează necesitatea continuării călătoriei în străinătate (de către cetățenii români aflați în străinătate, care nu mai posedă documente de călătorie valabile şi care declară că este necesar să își continue călătoria), precum şi a documentelor care fac dovada motivelor de sănătate, familiale sau profesionale, care determină necesitatea şi urgența deplasării unei persoane în străinătate, acestea urmând să fie însoțite de o traducere autorizată (în forma actuală trebuie traducere legalizată);

–          reconfigurarea competentelor de soluționare a cererilor pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice, depuse în ţară sau în străinătate, astfel încât atunci când unele centre au un volum ridicat de cereri, să se poată soluționa eliberarea de către către orice serviciu public comunitar

–          reducerea termenului de eliberare a pașapoartelor simple electronice în cazul cererilor depuse în ţară, de la 30 la 15 zile lucrătoare (de la data depunerii cererilor); 45 de zile lucrătoare, în cazul cererilor depuse la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în statele membre ale Uniunii Europene şi respectiv 60 de zile lucrătoare, în cazul cererilor depuse la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în statele terțe în raport cu Uniunea Europeană.

–          eliminarea sintagmei „în original” în cazul hotărârilor judecătorești care trebuie prezentate de către solicitanții pașapoartelor, având în vedere faptul că hotărârile judecătorești se comunică parților în copie de către instanță.

După adoptarea de către Guvern, Hotărârea va intra în vigoare imediat după publicarea sa în Monitorul Oficial.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.