L-am cunoscut pe Dumnezeu în primăvara anului 2004, pe la ora 9:45, în trenul personal Ilva Mică- Suceava. Îl chema Dumnezeu Vasile și venea la județ să se judece cu fiul său, Dumnezeu Gheorghită pentru o bucată de pământ pe care amândoi se credeau stăpâni.
Cum ar veni, Dumnezeu tatăl, se judeca cu Dumnezeu fiul, ca să aibă loc sub soare. „Na, că s-a dus dracului lumea asta!”, știu că mi-am zis atunci în gând, făcându-mi cruce cu limba în gură… Timp de o oră jumate, Dumnezeu tatăl l-a bârfit în fața mea pe Dumnezeu fiul, pentru ca la coborâre, să facă o cruce mare și să se roage la Dumnezeu adevăratul să nu se întâlnească cu „prostul”. Prostul, adică Dumnezeu fiul, era în același tren, dar în alt vagon, pentru că pe vremea aia personalul Ilva Mică-Suceava avea 4 vagoane, nu doar unul, ca în zilele noastre.
Întâmplarea face că la coborâre, Dumnezeu adevăratul, n-a ținut cont de rugăciunea lui Dumnezeu tatăl și l-a adus față în față cu Dumnezeu fiul. Doamne câte cuvinte sfinte au putut auzi urechelile mele! Nu știam atunci că de la începutul lumii și până în 2004 existau atâția sfinți, atâtea biserici, cruci și alți termeni plini de aleasă duhovnicie, care pot fi invocați în caz de primejdie sau necaz. Adevăru-i că eram cam tânăr pe-atunci, n-aveam internet, nici televiziune prin cablu, de unde cultură? Mă uitam și mă minunam. Pe peron, doi oameni ai străzii, cu sticlele de bere în mână se uitau la scandalul celor doi și se închinau…
Anii au trecut. De atunci, niciodată nu i-am mai întâlnit pe Dumnezeu Vasile și pe Dumnezeu Gheorghiță, dar întâmplarea cu ei nu am putut să mi-o scot din minte. Nu știu care dintre ei a câștigat pământul, nici dacă s-au împăcat sau dacă mai trăiesc. Oricum conflictul lor, dincolo de umorul involuntar al situației, ar trebui să ne pună pe gânduri.
Conflictele fără rost ale unor zei artificiali, comerciali care reduc totul la profit, macină societatea ca un cancer al oaselor. Lumea nu mai are loc sub soare pentru că omenia a fost înlocuită cu economia, iar Dumnezeu adevăratul a fost înlocuit de o mulțime de Dumnezei închipuiți, fie că-i cheamă Vasile, Gheorghiță, Dragnea, Iohannis, Macron, Trump sau Putin, care consideră că ei sunt „calea, adevărul și viața”. Uneori ai impresia că toți ăștia au coborât de-odată în gară la Suceava și se bat pe același taxi, deși e plin de mașini libere în parcare.
Oamenii normali îi vor evita și vor lua taxiurile libere mergând mai departe fără ei, iar alții se vor opri din drumul lor bucurându-se de spectacolul oferit de conflictul acestora, susținându-i ba pe unii, ba pe alții, fără să aibă nimic de câștigat din asta.
Oricum, trenurile vor circula după același program și întotdeauna într-un compartiment se va găsi un om care înțelege absurdul situației, comicul și tragismul ei…
Lasa un raspuns