…am uitat să scriu despre Eminescu. A cărui măreție nu am descoperit-o în poeziile sale, ci in prozele sale și în textele sale publicistice. Iar asta li se datorează în mare parte profesorilor mei de limba și literatura română care exagerau cu aprecierile față de poezia lui și cu pedepsele absurde pe care ni le dădeau dacă nu tratam cu condescendență opera sa poetică. Operă pe care o respect, o apreciez, dar nu pot să cad în genunchi în fața ei. Nu merge. În schimb pot să mă bucur de ea. Și e lucru mare ca un poet să scrie în așa fel încât poezia lui să bucure oamenii. De cele mai multe ori poeții scriu ca să se bucure pe ei înșiși și eventual pentru a face curte unor domnițe. Cel puțin de asta mă apucasem eu să scriu poezii în liceu. Bani nu aveam, frumos nu eram, așa că scriam poezii în vers alb, cu tenta dadaistă, ca să par deștept și neînțeles. Nu eram. Nici deștept nici neînțeles. Dar pozam bine în asta. Chiar am cucerit câteva domnișoare cu această „strategie”. Și sunt convins că aș reuși și acuma să fac asta, doar că aș renunța la partea de dadaism. Nu de alta, dar măcar eu să înțeleg ce spun acolo.
Revenind la Eminescu, spuneam că i-am descoperit măreția în prozele sale și în textele sale publicistice. Unde da, era cu mult peste intelectualii epocii sale, deși erau uriași și aceia. Din punctul meu de vedere, era cu cel puțin 100 de ani mai deștept ca ei, o dovadă în acest sens fiind actualitatea problemelor pe care Eminescu le tratează în textele sale. Și nu doar problemele, ci limbajul. Cred că limbajul folosit face diferența, împreună cu complexitatea ideilor exprimate.
Lumea pe care o redă Eminsescu în proza sa și în articolele sale, este una a realității înțelese în profunzimea sa. Cu gândul său scotecește până în cele mai ascunse unghere ale sufletului și ale minții omenești reușind să explice oamenilor neînțelesul din ei înșiși. Și face asta pentru că, la rândul său, este un om complex care caută să se înțeleagă pe deplin, în cunoașterea aceasta găsindu-și liniștea. Iar asta este mai mult decât o năzuință, este o necesitate. Spun asta pentru că necunoscutul ne sperie. Cu cât știm mai puține, în condițiile în care nu suntem niște ignoranți mulțumiți cu a ști puțin, cu atât suntem mai speriați. Ori cunoașterea ne ajută să depășim această frică și să facem pace cu noi înșine și cu ce ne înconjoară.
Așa că Eminescu, prin opera sa, nu face decât să ni se descopere în complexitatea sa umană, complexitate în care ne regăsim la un moment dat fiecare. Unii mai mult, alții mai puțin, dar cert este că citindu-l pe Eminescu avem șansa de a ne cunoște mai bine și pe noi înșine. Și pentru asta trebuie să-l admirăm și să-l respectăm.
Lasa un raspuns