Duminică, 15 septembrie, în jurul orei 07:20, polițiștii Secției 13 de Poliție Rurală Bălcăuți au fost sesizați prin SNUAU 112 de către V.P. cu privire la faptul că concubina sa Elena A., de 50 ani, din comuna Zamostea, s-a aruncat în fântâna din curtea casei și este posibil să fie decedată.

Elena A. a fost găsită în fântâna din grădina casei. Trupul acesteia a fost scos la suprafață de către pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Siret, iar apoi personalul medical din cadrul SAJ Siret a efectuat manevre de resuscitare a susnumitei, dar nu a răspuns la manevre, fiind declarată decedată. 

Din investigațiile efectuate la fața locului a rezultat faptul că Elena A. suferea de afecțiuni psihice, se afla sub tratament medical de specialitate, aceasta fiind externată din Spitalul de Psihiatrie Burdujeni la 15 ianuarie 2019, cu diagnosticul de „stare de tensiune intrapsihică, comportament bizar, ideație delirantă de persecuție, insomnii”.

În urma examinării cadavrului nu au fost identificate urme de violență.

Pentru lămurirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc decesul, cadavrul a fost transportat la morga Spitalului municipal Rădăuți, pentru a se  efectua necropsia.

 În cauză s-a întocmit dosar penal cu privire la infracţiunea de „ucidere din culpă”.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.