Procurorii DIICOT de la Serviciul Teritorial Ploiești au făcut percheziții domiciliare la două persoane suspectate că au sustras din conturi bancare peste 230.000 de lei, folosind cartele SIM.

Perchezițiile au avut loc pe raza teritorială a municipiului București, Ploiești, dar și a localității Drăgănești din județul Prahova.

Pe data de 29 septembrie, unul dintre suspecți a cumpărat o cartelă SIM, după care a sunat la serviciul de relații cu clienții al unei companiei telefonice, solicitând portarea numărului de telefon ce-i aparținea victimei, pe o altă cartelă SIM, fără număr.

Câteva ore mai târziu, suspectul a sunat la bancă, pretinzând că este client. A cerut nu mai puțin decât resetarea parolei de acces la cont, noua parolă fiind primită prin SMS.

Având datele de logare, suspecții au intrat în contul persoanei vătămate, au schimbat euro în lei, apoi au retras din cont sumele de 23.000 lei, respectiv 20.000 lei.

Prejudiciu uriaș, în doar două zile

Potrivit comunicatului DIICOT, cu doar două zile înainte, suspecții prejudiciaseră alte două persoane prin aceeași metodă. Suma sustrasă se ridică la 231.500 de lei.

“Pentru a nu fi depistați, sumele de bani obţinute din activitatea infracțională au fost folosite de către suspecți pentru cumpărarea mai multor bunuri de lux, cu valoare mare, aceștia identificând persoane care aveau postate spre vânzare, pe site-uri specializate, astfel de bunuri. Sub pretextul că sunt adevărații titulari ai conturilor, suspecții au efectuat transferurile financiare în conturile bancare aparținând vânzătorilor, primind în schimb bunurile”, au transmis procurorii.

Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 22 de telefoane mobile și cartele SIM, 16 sisteme informatice și dispozitive de stocare a datelor informatice, 15 ștampile și dispozitive de aplicare a timbrului sec, deținute fără drept, înscrisuri și suma de 3.040 euro.

La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 2 persoane.

Sursa: Observator

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.