La data de 04 septembrie, în jurul orei 00.05, un echipaj rutier din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Calea Cernăuți din localitate, a observat un autoturism care se deplasa în mod sinuos pe carosabil, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea și oprirea acestuia folosindu-se semnalele acustice și luminoase.

Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un tânăr de 23 de ani, din orașul Vicovu de Sus, care a precizat faptul că nu are asupra sa documentele personale, iar exercitarea dreptului de a conduce autovehicule i-a fost suspendată pentru depășirea limitei legale de viteză.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i-au fost recoltate mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

În urma interogării bazei de date, polițiștii au stabilit faptul că şoferul figurează ca având suspendat dreptul de a conduce autovehicule din data de 31.08.2014, până în data de 28.11.2014, pentru depășirea vitezei regulamentare în localitate.

În cauză s-a întocmit dosar penal, care va fi soluţionat procedural.

Comentarii Facebook

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.