Proiectul Suceava Destinație Europeană de Excelență a fost coordonat de către managerul de proiect Laura Ursu, de la Centrul Național de Promovare Turistică Suceava.

În urma acestui concurs Suceava a beneficiat din partea autorității organizatoare respectiv Ministerul Turismului de premierea primelor 5 destinații prin acordarea de diplome, cu ocazia ediției de toamnă a Târgului de Turism al României, de la Romexpo – București și oferirea unui spațiu de prezentare în standul  autorității de turism.

Mai mult de atât Municipiul Suceava va fi inclus în primele cinci destinații în rețeaua națională EDEN, având parte de mediatizare pe site-ul ministerului și în mass-media.

 

Comisiei Europene va premia, la Bruxelles, municipiul Suceava în cadrul unei festivități prin oferirea de spațiu de prezentare la stand, realizarea  unei prezentări pentru câștigător, pagină specială pe un site <.eu>, mediatizarea în materiale informative ale instituțiilor europene, dar și acces la Rețeaua EDEN şi la Asociația Rețelei EDEN.

În România au fost organizate 7 ediții, cu certificare EDEN.

Certificări EDEN în județul Suceava sunt după cum urmează:

–          2012, turismul rural: locul III Cârlibaba;

–          2013, turismul accesibil: locul IV Șaru Dornei;

–          2017, turismul cultural tangibil: locul I  Municipiul Suceava.

 

În 2017, Suceava, locul I, locul II Țara Chioarului, locul III  Sighetu Marmației, locul IV Colinele Transilvaniei, locul V Șcheii Brașovului.

Criteriile avute în vedere în cadrul jurizării s-au referit la investiții realizate în Suceava în infrastructura specifică și în reabilitarea obiectivelor culturale, moștenirea culturală

În ultimii ani, în Suceava au fost realizate investiții importante, de amploare: modernizarea Aeroportului ”Ștefan cel Mare”, principală poartă de intrare în Bucovina, valoare proiect aprox. 40 milioane Euro, reabilitarea și modernizarea Muzeului Bucovinei -”O clădire de patrimoniu – Muzeu pentru mileniul III”, valoare proiect 60,67 milioane lei, reabilitarea și modernizarea Cetății de scaun a Sucevei, valoare proiect 44 milioane lei, reabilitarea lăcașurilor religioase din Suceava – Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou, Biserica Mirăuți, Biserica Sf. Înviere, Mănăstirea Zamca, Biserica ”Turnu Roșu”, dezvoltarea Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava și recunoașterea meritelor sale ca principal catalizator al formării profesionale din zonă, dezvoltarea infrastructurii specifice de turism.

Moștenirea culturală, Suceava una dintre cele mai vechi și mai importante așezări ale României, cu un destin istoric și cultural de excepție.

Suceava a fost capitală a Moldovei timp de două secole, istoria sa fiind legată de numele câtorva dintre cei mai cunoscuți voievozi ai Moldovei, între care Petru Mușat, Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare și Petru Rareș.

Aici au fost construite primele două sedii mitropolitane ale Moldovei, iar la Curtea Domnească şi-a avut reședința sfatul domnesc.

Perioada austriacă și-a pus amprenta pentru aproape un secol și jumătate prin arhitectură și mozaic etnic, aici s-a impus un spirit de civism și toleranță reciprocă, rar întâlnite în Europa.

Din perioada interbelică, după unirea Bucovinei cu România, orașul a devenit reședință de județ. Dezvoltarea economică, edilitară, social-culturală şi urbană a Sucevei a continuat liniile din perioada anterioară.

După instaurarea regimului comunist în România (a doua jumătate a secolului trecut), orașul intră într-un proces de industrializare rapidă, odată cu deschiderea platformelor industrial. Totodată, vechea arhitectură, dominată de stilurile neoclasic și art nouveau, este înlocuită cu  cea comunistă.

 

Pe lângă acestea, Suceava are 84 valori de patrimoniu (cetăți, monumente de artă și ansambluri arhitecturale, monumente de artă religioasă, monumente de arhitectură etnografică, patrimoniu industrial imobil, monumente de artă plastică, vestigii arheologice), din care una înscrisă în Lista Patrimoniului Universal UNESCO, numeroase construcții moderne și contemporane, edificii culturale: muzee și case memoriale, teatru, galerie de artă, observator astronomic, universitate, biblioteci, obiective de patrimoniu recent renovate, reamenajate și consolidate (clădirea Muzeului de Istorie și Cetatea de Scaun a Sucevei), expoziții permanente unice la nivel național ca mod de prezentare și interactivitate, expoziții temporare și activități culturale în unitățile muzeale: seri muzicale, spectacole de teatru, ateliere pentru copii, conferințe, simpozioane etc., evenimente anuale ce prezintă specificul local: de la istorie, tradiții și obiceiuri legate de sărbători religioase, meșteșuguri și produse meșteșugărești, până la port popular, cântece și dansuri populare, gastronomie bucovineană, oameni calzi și ospitalieri – peisajul multicultural al zonei municipiului Suceava a fost realizat prin conviețuirea în același spațiu a diverselor grupuri etnice (români, poloni, armeni, ruși lipoveni, ucraineni, evrei), fiecare din ele punându-și amprenta în viața cetății.

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.