Acum vreo 15-20 de ani lumea chiar era mai fericită. Prea mulți oameni sunt de acord cu această afirmație ca să cred că e doar o percepție subiectivă. Iar motivul  pentru care cred că oamenii erau mai fericiți îl bănuiesc a fi comunicarea. Încă mai aveau vreme să discute între ei, încă își petreceau o bună parte de zi împreună și vedeau aceste obiceiuri ca pe ceva relaxant. Problemele, oricât ar fi fost de grele, erau discutate, bucuriile erau împărtășite, bârfele erau descusute-n patru și toate astea se făceau față în față.

Interacționai cu celălalt, îi vedeai mimica feței, îl puteai atinge, ai auzeai vocea, îi simțeai tonalitatea, îi observai reacțiile corporale, etc. Prin asta se crea un soi de intimitate, de apropiere care azi a dispărut. Petrecem mai mult timp în compania telefonului decât a persoanelor iubite, chiar dacă de multe ori se întâmplă să stăm sub același acoperiș sau chiar în același pat. Pur și simplu preferăm să stăm cu ochii în telefon, decât să facem dragoste, să vorbim despre ziua care a trecut, despre cum ne mai simțim, decât să ne facem împreună planuri pentru viitorul apropiat sau îndepărtat. Pur și simplu parcă suntem hipnotizați de acel ecran, din ce în ce mai mare, unde din când în când găsim câte ceva amuzant și întindem dispozitivul partenerului ca să râdă și el. La atât ne rezumăm relația: la un hăhăit scurt, după care telefonul se întoarce la proprietar si fiecare își continuă periplul virtual mai departe. Iar cât timp stăm cu ochii înfipți în ecranul telefonului, devenim singuri. Tot mai singuri.

Nu știm ce mai face celălalt de lângă noi, chiar dacă e la 20 de cm distanță de noi. Nimeni nu mai este interesat de ce se întâmplă în sufletul celuilalt, pentru simplul fapt că sufletul nu poate fi postat pe facebook. Mă rog, aici fiecare crede că dacă pune pe facebook un citat plin de înțelesuri pentru el însuși, acesta va fi înțeles la fel și de cei cărora li se adresează. Pe dracu! Omului dacă nu îi spui verde în față ce te doare, nu înțelege. Foarte puțini oameni citesc gândurile, iar ăia, atâția cât sunt, nu stau pe facebook. Sunt mult prea ocupați cu chestiile vii. Cum, necum, internetul ne-a înstrăinat unii de alții peste măsură. E drept că ne ajută se menținem relațiile de la distanță, cu prieteni plecați departe, dar ce facem cu relațiile din propria casă, cu cei cu care împărțim același pat? Uităm de ele, asta facem. Le punem pe locul doi și le acoperim cu mult, mult, mult balast online până nu le mai vedem, sau nu le mai găsim, sau nu ne mai pasă de ele. Așa, conectați online cu oameni cărora chiar nu le pasă de noi, ne deconectăm de cei care ne iubesc, sau ne-au iubit. Uităm de ce ne-am căsătorit cu persoana respectivă, uităm că celălalt este un vecin care ne-a ajutat la nevoie, uităm că avem un copil și că are nevoie de afecțiunea noastră, uităm să fim oameni…

 

 

Comentarii Facebook

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.