Marți, 2 august 2022,  Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată direct de către o tânără de 20 ani cu privire la faptul că la data de 20 iulie 2022, a fost înșelată de o persoană necunoscută prin intermediul unei aplicații on-line, valoarea prejudiciului fiind de 400 lei.  Tânăra a povestit că pe 20 iulie a văzut un anunț pe un site on-line din conținutul căruia rezulta faptul că se oferă cazare în Vama Veche într-un apartament cu două camere aproape de plajă la prețul de 275 lei pe noapte. În anunț era înscris  un număr de telefon de contact la care ea  a sunat și a vorbit cu o persoană necunoscută care i-a spus că trebuie plătit un avans de 400 lei pentru rezervare.  În aceeași zi, fata a trimis prin transfer bancar, prin aplicație electronică suma de 400 lei într-un cont indicat. Ulterior, încercând să contacteze așa-zisul proprietar și în momentul în care a verificat datele furnizate în anunț, a realizat faptul că a fost înșelată. În cauză sunt efectuate cercetări de către lucrătorii Poliției Municipiului Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „înșelăciune”,  urmând a se dispune procedural prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.

Tot marți, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată de către o tânără de 19 ani cu privire la faptul că în data de 31 martie 2022 a comandat de pe un site on-line o pereche de încălțăminte sport, pentru care a achitat, pe loc, prin transfer bancar, suma de 800 lei și nu a mai intrat în posesia produsului comandat.  Pentru că nu a intrat în posesia produselor comandate, tânăra a încercat să contacteze reprezentanții site-ului, fiind de fiecare asigurată că, deși comanda întârzie din diverse motive, va intra în scurt timp în posesia produselor, lucru care nu s-a întâmplat. Ulterior reprezentanții site-ului nu au mai putut fi contactați.  În cauză sunt efectuate cercetări de către lucrătorii Poliției Municipiului Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „înșelăciune”, urmând a se dispune procedural prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.

Tot în cursul zilei de marți, un bărbat de 23 ani a reclamat la Poliția Municipiului Suceava  că a fost victima unei infracțiuni de înșelăciune după ce a comandat un produs de pe internet.

Acesta a spus că vineri, 29 iulie,  în timp ce naviga pe o platformă de socializare a observat un anunț promovat de în care erau prezentate mai multe perechi de încălțăminte la prețuri avantajoase. Accesând anunțul a fost redirecționat către o pagină web unde erau expuse spre vânzare și alte perechi de încălțăminte. Tânărul a fost atras de o pereche de încălțăminte sport care avea aplicată o reducere de 400 lei de la prețul inițial de 700 lei, fapt ce l-a determinat să comande produsul. Marți, 2 august, la domiciliul acestuia s-a prezentat un agent de curierat, a achitat contravaloarea produsului și a transportului în valoare de 323 lei, iar când a deschis coletul a constatat faptul că în interior se aflau două perechi de încălțăminte sportivă, de o calitate net inferioară și care nu se apropie de valoarea reală a produsului comandat.

A fost  întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune.

Atenţie la link-uri!

Poliîiătii atrag atenția că există modalităţi pentru a afla dacă link-ul trimis de aşa – zişii cumpărători este un fals, susţin oamenii legii. Deşi pagina web la care ne direcţionează link-ul foloseşte identitatea vizuală a brandului OLX, în realitate dacă analizăm denumirea domeniului din link putem observa că nu ne mai aflăm pe pagina oficială. Ex: https://www.olx.ro/ – este linkul corect, NU – https://olx.ro.payment-me.online/Aşadar, mare atenţie la micile detalii!  

Dar, dacă totuşi, aţi căzut într-o astfel de capcană, încă nu este totul pierdut. Primul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să contactaţi banca pentru a bloca card-ul şi eventualele tranzacţii ilicite din cont. Ulterior, dacă aţi suferit pagube materiale, depuneţi o plângere la cea mai apropiată unitate de poliţie.

Sfaturi de la poliţişti

Polițiștii vă îndeamnă să mai reţineţi câteva aspecte: pe  OLX nu se fac plăţi online pentru produsele vândute sau cumpărate; singura situaţie în care OLX cere introducerea datelor card-ului este cel în care se cumpără serviciile OLX de publicare sau promovare a anunţurilor; nu daţi nimănui, persoană fizică sau juridică datele cardului bancar – evitaţi orice plată în avans, indiferent de pretext; nu acceptaţi să mutaţi discuţiile pe Whatsapp sau pe altă reţea de comunicare şi păstraţi discuţiile pe chat-ul OLX, pentru a putea fi ulterior ajutat în caz de fraudă; verificaţi înainte de a da click linkul, în special dacă e primit prin Whatsapp sau orice altă mesagerie decât cea oficială OLX; nu introduceţi datele card-ului online.

Şi nu uitaţi: atunci când vindeţi produse prin OLX puteţi primi contravaloarea acestora doar prin firma de curierat, după ce cumpărătorul a intrat în posesia obiectului!

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.