În cazul în care iubești animalele și vrei să le ajuți pe cele mai puțin norocoase, poți să te implici în acțiuni de voluntariat la ONG-uri care militează pentru protecția lor sau chiar să îți dedici câteva ore pe săptămână pentru a le oferi o mângâiere necuvântătoarelor din centrele ASPA. La adăposturile Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor, iubitorii de animale au posibilitatea să viziteze, să hrănească și să se implice în igienizarea spațiilor ocupate de „patrupedele nimănui”, însă, în contextul pandemic actual, acest lucru este mai dificil. Și atunci, ce poți să faci pentru a aduce puțină alinare unor blănoși, în condițiile în care nu ești pregătit să-ți asumi responsabilitatea adoptării unuia? Iată care ar putea fi variantele:

Donații în bani sau hrană

Dacă vrei să vii în sprijinul animalelor fără stăpân, ai posibilitatea de a cumpăra mancare de caini și mancare de pisici și să le duci la un ONG care are în grijă patrupede fără stăpân. De obicei, chiar dacă e vorba de o asociație care se implică în cauza câinilor maidanezi, în cadrul acesteia există și pisici care au găsit într-un asemenea loc un cămin provizoriu. Poți face și donații bănești, având convingerea că banii vor fi folosiți pentru procurarea celor necesare pentru animale.

Luarea în foster

De foarte multe ori există o nevoie acută de cămine temporare (foster) pentru animale salvate din diferite situații-limită, după accidentări, maltratări sau abandon. Mai ales în situația actuală, caracterizată de multe restricții și condiționări, poți să fii sigur că oferi o șansă la o viață mai bună unui patruped, fie și pe o perioadă determinată. În plus, acest bine se răsfrânge și asupra ta, fiind la rândul tău răsplătit cu multă dragoste necondiționată.

Companionii de carantină, muncă remote sau școală online, felini sau canini, nu reprezintă doar „cheia” ieșirii din casă, ci și câștigarea unui nou prieten, cineva cu care să îți petreci timpul. Nu te vei mai simți singur, iar prezența unui blănos în casă poate fi benefică și, totodată, o sursă de afecțiune, mai ales dacă în România va fi impusă iar stare de urgență. De exemplu, anul trecut, atunci când a fost lockdown în majoritatea statelor occidentale, în New York au fost golite adăposturile de animale de către persoane dispuse să adăpostească pisici și câini pe toată perioada carantinei. De asemenea, cererea pentru adopții sau foster a atins apogeul și în alte metropole americane, precum Los Angeles, potrivit American Society for the Prevention of Cruelty to Animals.

Totodată, dacă ai un copil, îi vei cultiva de timpuriu empatia față de animale, îl vei responsabiliza și îl vei învăța că nu e neapărat nevoie să cumperi un animal dintr-un pet shop, ci îl poți adopta gratuit. Până la urmă, cu sau fără pedigree, un patruped merită iubit și ajutat să se integreze într-un nou mediu, asumat ca membru al familiei și pregătit pentru adopția definitivă.

De asemenea, poți să distribui pe rețelele de socializare apeluri pentru ajutorarea acestor suflete și poți îndemna prietenii să ia în foster sau să adopte un cățeluș sau o pisicuță. 

 

Sursa foto: pexels.com

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Știm că reclamele sunt obositoare...

Am detectat faptul că folosești o extensie de blocare a reclamelor (AdBlocker). Pentru a putea vizualiza conținutul SuceavaLive și pentru a ne susține munca, te rugăm să dezactivezi extensia și să „Reîncarci pagina”.