„Nu știu ce am, m-a apucat astenia de primăvară”. Ai auzit de multe ori replica asta la apropiați sau la colegii de serviciu și cu siguranță ai resimțit și tu semnele care o anunță în zilele schimbătoare de la începutul primăverii. Nu e vorba despre o afecțiune propriu-zisă, ci despre o stare care se manifestă prin oboseală, melancolie, lipsa poftei de mâncare și apatie.

De vină sunt zilele tot mai lungi, schimbările bruște de temperatură, dar și lipsa unei alimentații echilibrate în timpul iernii. În plus, nu apare doar primăvara – un studiu publicat în jurnalul Psychiatry arată că este vorba despre o stare care în cazul unora apare toamna, în timp ce alți oameni sunt afectați iarna. Iată ce poți face pentru a reduce cât mai mult factorii care duc la astenia de primăvară și cum poți câștiga energie de la o zi la alta.

Creează-ţi cele mai bune condiţii pentru un somn odihnitor

Știm cu toții că ziua bună se cunoaște de dimineață. Atunci când ai însă de-a face cu astenia de primăvară, e bine să iei măsuri încă de cu seară pentru ca dimineața să îți înceapă bine. Asta înseamnă, în primul rând, să dormi bine, pentru că o noapte albă nu va face decât să accentueze starea de moleșeală cu care e asociată această problemă.

În primul rând, dormitorul trebuie să fie bine aerisit, iar temperatura pe timpul nopții e bine să se mențină între 21 și 23 de grade Celsius. În așa fel, nu vei suferi nici de cald, nici de frig. Și salteaua e importantă pentru un somn bun. Dacă ai una pe arcuri care s-au lăsat, ar fi timpul să o înlocuiești. În plus, e bine să faci tot posibilul să scapi de zgomotele deranjante. Asta înseamnă, de pildă, să nu mai adormi cu televizorul deschis și să oprești notificările de pe telefonul mobil.

Pregătește-ţi un mic-dejun cu alimente care îţi oferă energie

O omletă cu șuncă este gata cât ai clipi din ochi și nu este nevoie de diplomă culinară ca să-ți iasă ceva comestibil, dar în această perioadă e recomandat să lași deoparte alimentele grele – digestia dificilă îți va accentua oboseala. Optează, în schimb, pentru un mic-dejun bogat în legume proaspete și fructe și lactate, cum ar fi iaurtul servit cu nuci.

Alături de alimente ușoare, poți bea și o ceașcă de cafea macinata, care îți va crește nivelul de energie. Prepară cafeaua încă de cu seară, la filtru sau într-un ibric, ca să o ai deja gata atunci când te-ai dat jos din pat. Nu trebuie să fie tare, așa că optează pentru filtru sau ibric, nu pentru cafetiera de aragaz. Pe parcursul zilei, nu uita să bei multă apă – este esențială pentru bunul mers al organismului.

Începe-ţi ziua cu câteva exerciţii fizice

De cele mai multe ori, ideea trezirii dimineața devreme nu e una prea plăcută. Cu toate astea, orele fixe de culcare și trezire contribuie la formarea unor obiceiuri la care organismul tău va reacționa pozitiv. Așadar, trezește-te în fiecare dimineață la aceeași oră și lasă-ți timp pentru câteva exerciții fizice – câteva extensii, genuflexiuni și reprize de stretching sunt suficiente pentru revigorare.

Dacă sportul e prea mult pentru tine, încearcă o alternativă: mersul pe jos până la serviciu. Mai ales primăvara, când temperaturile cresc de la o zi la alta și natura revine la viață, beneficiile unei plimbări în aer liber se vor simți imediat. Nu trebuie să parcurgi toată distanța pe jos: pentru început e destul să te plimbi cale de o stație de metrou sau de autobuz, doar cât să-ți pui sângele în mișcare.

Relaxează-te cât mai des pe parcursul zilei

Un lucru important de care trebuie să ții cont e să nu îți forțezi limitele în timpul zilei, fie că ești la muncă, fie în weekend. Efortul psihic sau fizic poate accentua starea de oboseală și melancolia asociate în mod obișnuit cu astenia de primăvară, așa că e de preferat să profiți de fiecare moment de respiro pe care-l prinzi.

Poți să completezi momentele de relaxare cu reprize de meditație, ca să-ți resetezi și psihicul, nu doar fizicul. Nu trebuie să fii maestru zen ca să-ți liniștești spiritul: tehnicile de mindfulness sunt la îndemâna oricui și pot fi puse în aplicare oriunde. Felul în care îți petreci ziua are un impact direct asupra organismului tău – vei avea o noapte odihnitoare și o dimineață următoare mult mai bună.

Pe lângă sfaturile de mai sus, nu uita să elimini pe cât posibil toate motivele de stres și lucrurile care îți provoacă stări de nemulțumire. În felul acesta vei reuși să scapi de astenia de primăvară mai repede și vei adopta pe parcurs și câteva obiceiuri sănătoase pentru tine.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.