Cu toții am auzit de sarmale, cozonac, colindat, jocul caprei și multe tradiții și obiceiuri românești care ne-au făcut, într-o oarecare măsură vestiși în restul lumii, datorită autenticității noastre.

Însă, așa cum noi suntem diferiți, așa sunt și ceilalți. Japonezii, popoarele nordice sau chiar spaniolii sunt diferiți, dar au și ei obiceiurile lor demne de luat în seamă.

Poate nimeni nu ar fi crezut, însă lanțul de restaurante fast – food cu vestitul pui fript în stil pur american este cel mai populat restaurant al Japoniei in această perioadă. Globalizarea a ajuns la un asemenea nivel, încât îi face și pe muncitorii japonezi, care nu sărbătoresc Crăciunul ca și sărbătoare religioasă, să adopte tot felul de obiceiuri occidentale. Astfel, după ce japonezii au înțeles că pe masa tradițională de Crăciun a americanului se alfă curcanul, au început să stea la coadă la … fast food, măcar pentru carnea de pui – un văr mai mic de-al curcanului.

Ca o mică paranteză, această practică devine din ce în ce mai populară și la noi, mai ales de când mall-urile sunt la o aruncătură de băț și sunt deschise mai mereu.

Cehia

Obiceiurile de iarnă sunt, în unele țări legate de creltere sau evoluție, multe obiceirui din aceatsă perioadă avînd rolul de prezicători ai viitorului. Spre exemplu, în Cehia, fetele singure trebuie să se așeze cu spatele la ușa casei și să arunce unul din pantofii cu care a mers toată ziua. Dacă pantoful cade cu vârful spre ușă, se spune că fata se va căsători în anul ce vine, în timp ce dacă vârful pantofului este îndreptat spre fată aceasta va rămâne nemăritată încă un an.

Austria

În Austria, Sfântul Nicolae are un duşman pe care localnicii îl numesc Krampus. Krampus este un personaj demonic care are sarcina să-i pedepsească, chiar înainte de Crăciun, pe copiii răi, care nu au fost cuminţi. În această perioadă, bărbaţi îmbrăcaţi în demoni cutreieră străzile cu un bici şi un sac în mână urmărind să strângă copiii răi şi să-i ducă în iad.
Guatemala
Locuitorii din Guatemala cred că spiritele rele trăiesc în colţurile murdare şi întunecate din casă. Aşa că, ei petrec săptămâna dinaintea Crăciunului curăţându-şi casa. Tot gunoiul colectat este pus într-un loc, în vârf se pune un simbol al diavolului şi apoi se dă foc.Obiceiul a fost denumit “Arderea Diavolului” şi este modalitatea prin care guatemalezii cred că pot petrece Crăciunul fără diavol.

Spania
Copiii spanioli nu îl așteaptă pe Moș Crăciun, oricât de popular ar fi el printre noi, ceilalți, pentru că cei trei Magi aduc copiilor daruri. Așa cum i-au adus și pruncului Iisus, așa aduc cei trei Magi daruri copiilor cuminți, dar abia pe 6 ianuarie, nu pe 25 decembrie ca și Moș Crăciun. Pesemene că magii au nevoie de un raport pe întregul an, nu doar până pe 25 decembrie ca bătrânul nostru moș.

Oricum ar fi, Crăciunul sau zilele din jurul datei de 25 decembrie, au o semnificație aparte pentru majoritatea culturilor lumii. Interpretarea pe care acestea le-au conferit acestor zile se reflectă în tradițiile și obiceuirile pe care și acum le respectă cu sfințenie, chiar dacă printre ele și-a făcut loc și perfida globalizare.

Cătălina Cristescu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.