Schimbarea Legii pensiilor de acum trei ani a creat confuzie printre români în ceea ce priveşte renta pe care ar urma să o încaseze atunci când se vor retrage de pe piaţa muncii. Pe lângă valoarea punctului de pensie (Vpp), al doilea factor important care intră în formula de calcul al pensiei, este punctajul mediu anual (Pma), cuantumul pensiei fiind determinat prin înmulţirea celor două, cu precizarea că se ia în calcul valoarea punctului de pensie la data înscrierii. Ziarul PUTEREA vă prezintă mecanismul prin care specialiştii de la Casa de Pensii calculează suma care urmează să fie încasată de viitorul pensionar.

Stagiul complet este de 35 de ani

Conform legislaţiei în vigoare, stagiul de cotizare complet pentru un bărbat este de 35 de ani, iar vârsta normală de pensionare de 65 de ani. În schimb, în cazul femeilor, stagiul este de 28 de ani, însă până în 2030 va fi egal cu cel al bărbatului, cu excepţia vârstei de pensionare, care a fost stabilită la 63 de ani.

Punctajul

Punctajul lunar este factorul principal la stabilirea punctajului mediu anual. Acesta se determină prin raportarea drepturilor salariale de care a beneficiat o persoană şi la care s-a plătit ori s-au datorat contribuţii de asigurări sociale la câştigul salarial mediu din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Dacă până la 1 aprilie 2001 sunt utilizate datele din carnetele de muncă şi/sau adeverinţe eliberate de foştii angajatori, ulterior la determinarea punctajului lunar se utilizează câştigul salarial brut sau, după caz, venitul lunar asigurat care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale. Practic, punctajul lunar este realizat prin împărţirea salariului angajatului la câştigul salarial brut, care poate fi găsi pe site-ul oficial al Institutului Naţional de Statistică (www.insse.ro) din 1938 şi până în prezent.

De exemplu, o persoană asigurată a realizat în luna august 2004 un venit brut de 21.200.000 de lei. Câştigul salarial mediu brut pentru luna august 2004 a fost de 8.101.024 de lei. Punctajul lunar este de 2,61695 puncte (21.200.000 lei/8.101.024 lei). Dacă acesta va rămâne constant de-a lungul anului, fără a interveni perioade în care persoana respectivă nu a avut loc de muncă sau au intervenit creşteri sau scăderi salariale, atunci angajatul respectiv ar acumula în acel an un punctaj anul de 2,61695 puncte. Punctajul anual se determină prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare obţinute în anul calendaristic respectiv, indiferent de numărul lunilor de cotizare din acel an.

Exemplu

Conform legislaţiei, pensia este calculată în urma înmulţirii dintre valoarea punctului de pensie, care este unul standard, fiind luată în calcul valoarea sa din momentul depunerii dosarului, şi punctajul mediu anual. De exemplu, un bărbat născut în anul 1950 a realizat un stagiu de cotizare de 35 de ani, care potrivit Anexei numărul 5 la lege este stagiu complet. Astfel, luând în calcul aceeaşi persoană de mai sus, care să spunem că a adunat un total de 55,47287 puncte de-a lungul celor 35 de ani, atunci punctajul mediu anual este de 1,58493. Acesta se va înmulţi cu valoarea punctului de pensie, care în prezent este de 10000 lei, şi va rezulta o pensie de 1.584 lei.

Rata inflaţiei

Valoarea punctului de pensie de la 1.01.2011 (intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010), respectiv 732,8 lei, se majorează, anual, în funcţie de rata inflaţiei şi creşterea reală a câştigului salarial mediu brut. În situaţia în care unul dintre aceşti indicatori are valori negative, se va utiliza doar indicatorul cu valoare pozitivă. Dacă ambii indicatori au valori negative, se păstrează ultima valoare a punctului de pensie. În anul 2012, valoarea punctului de pensie nu a fost majorată.

Pensionarea anticipată

Noua lege prevede înăsprirea condiţiilor de acordare a acestei categorii de pensie, stabilind penalizarea la 0,75% pentru fiecare lună de anticipare. Prin lună de anticipare se înţelege fiecare lună cu care se solicită pensionarea mai devreme decât vârsta standard de pensionare prevăzută de lege. Anticiparea nu poate fi mai mare de 5 ani (60 luni) faţă de vârsta standard de pensionare prevăzută de lege, iar penalizarea maximă este de 45% faţă de 30%, cât prevedea Legea nr. 19/2000.

Invaliditate

Descurajarea pensionărilor de invaliditate insuficient justificate din punct de vedere medical, Astfel, documentarul medical completat de medicul curant a fost înlocuit cu raportul de expertiză medicală a capacităţii de muncă, completat de medicul expert al asigurărilor sociale, cel care realizează şi încadrarea în grad de invaliditate. Au fost actualizate criteriile medicale de expertiză, în conformitate cu progresele medicale înregistrate, s-au introdus reglementări suplimentare cu privire la sancţiuni şi la intensificarea controalelor ulterioare ieşirii la pensie.

PROIECT

O nouă lege pregătită de ministrul Muncii

Ministrul Mariana Câmpeanu a anunţat că pregăteşte un proiect de lege privind pensiile ocupaţionale, care ar urma să intre în dezbatere parlamentară în curând. Oficialul susţine că a făcut acest demers, deoarece în ultimii ani s-au creat mai multe nedreptăţi şi disfuncţionalităţi în sistemul de pensii, în special în ceea ce priveşte cadrele militare în rezervă. „În momentul de faţă, există un draft de proiect privind pensiile ocupaţionale, care este discutat în minister împreună cu cei de la Casa de Pensii, iar apoi va intra în dezbatere publică”, a spus Câmpeanu.

35 de ani este stagiul de cotizare complet

63 de ani este vârsta standard de pensionare pentru femei

65 de ani este vârsta standard de pensionare pentru bărbaţi

73 de ani este speranţa de viaţă pentru România (69 la bărbaţi, 76 la femei)

Formula de calcul

P= Vpp X Pma

Pensia = valoarea punctului de pensie X punctajul mediu anual.

Sursa:  Extra News

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.