Iată care este prognoza meteo publicată de ANM pentru luna care urmează, începând de luni, 9 decembrie 2019:

9 – 16 decembrie 2019

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în nord-vestul teritoriului și în general deficitar în regiunile extracarpatice, iar în rest catitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale ale perioadei.

16 – 23 decembrie 2019 

Temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi în general apropiate de cele normale ale periodei.

23-30 decembrie 2019

Temperaturile medii se vor situa peste cele specifice acestui interval, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în toate regiunile.

30 decembrie 2019 – 6 ianuarie 2020

Mediile valorilor termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice acestei săptămâni, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi ușor excedentare, local, în regiunile vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.