Deși Unirea de la 1918 s-a făcut cu multe sacrificii, dar și cu un noroc politic ieșit din comun, iată că aflăm, după aproape 100 de ani, că în ceea ce privește Bucovina, acesta a fost privită, în scenariile puse la punct de Cancelaria Imperiului Austro-Ungar, ca posibilă monedă de schimb, pentru ca România să se alieze cu  Puterile Centrale. Dintr-o cercetare făcută de istoricul Constantin Ungureanu, reiese că Austro-Ungaria avea pregătite cel puțin 3 variante de cedare parțială a teritoriilor ce formau Ducatul Bucovinei către Regatul României. Din articolul „Bucovina în primul Război Mondial. Proiecte de dezmembrare teritorială”, semnat de autorul mai sus menționat, aflăm următoarele.

 

 

Diplomaţia austriacă promitea drept recompensă Basarabia, dar şi unele concesii teritoriale în sudul Bucovinei

 

 

Declanşarea războiului a acutizat şi mai mult contradicţiile puterilor beligerante în privinţa Bucovinei. Mersul evenimentelor arăta tot mai clar că, după război, Bucovina nu-şi va păstra statutul de ducat autonom în componenţa Austro-Ungariei şi că hotarele provinciei sunt puse sub semnul întrebării. Încercând să atragă România în război de partea sa, atât Rusia, cât şi Austria, promiteau importante concesii teritoriale, inclusiv din Bucovina. Diplomaţia austriacă, în încercarea de a atrage România de partea sa în război, promitea drept recompensă Basarabia, dar şi unele concesii teritoriale în sudul Bucovinei.

La începutul războiului, diplomaţia austriacă a luat în calcul mai multe scenarii ale evoluţiei situaţiei în război, inclusiv ca în cazul unei conjuncturi nefavorabile, să accepte cedarea unei părţi din sudul Bucovinei către România. La Arhivele Naţionale din Bucureşti se păstrează copia unui document foarte valoros, care conţine însemnările despre convorbirile privind Bucovina, desfăşurate la 5, 7 şi 8 iunie 1915, la Ministerul de Externe de la Viena. Documentul respectiv cuprinde trei variante ale unor posibile cedări teritoriale în Bucovina, care, în dependenţă de conjunctură, puteau fi luate ca bază pentru negocieri. La acest text este ataşat un tabel, în care sunt prezentate districtele judecătoreşti cu populaţie majoritar românească şi cele unde românii constituiau o minoritate importantă, apoi trei combinaţii cu lămuriri statistice pentru cele trei variante de cedare parţială a Bucovinei. Calculele statistice s-au făcut pe baza ultimului recensământ austriac din 1910, deşi acesta nu reflecta structura etnică a populaţiei, ci limba de conversaţie a locuitorilor Bucovinei. Calculele pentru districte coincid cu rezultatele recensământului din 1910, dar informaţiile statistice mai concrete pe localităţi sunt valabile pentru recensământul din 1900, ceea ce provoacă anumite inexactităţi.

Trasarea viitoarei frontiere, de-a lungul unor râuri

 

 

Experţii austrieci din Viena, în discuţiile privind eventualele cedări teritoriale în Bucovina, propuneau trasarea viitoarei frontiere de-a lungul unor râuri. Astfel, primele două variante prevedeau ca linia nordică a teritoriului cedat să coincidă cu cursul râului Suceava, până la hotarul cu districtul Suceava. Ultima variantă accepta ca frontieră linia Siretului, până la hotarul cu districtul Vijniţa. În toate aceste cazuri nu se ţinea cont de specificul aşezării localităţilor româneşti pe cursul superior al râurilor Suceava şi Siret, unde mai multe sate se întindeau pe ambele maluri ale râurilor respective.

 

Prima variantă de frontieră

 

Conform variantei I, experţii austrieci propuneau să fie cedate României districtele judecătoreşti Suceava, Gura Humorului şi Solca, precum şi partea districtului judecătoresc Rădăuţi, aşezată pe malul drept al râului Suceava. În acest caz, Austria ar fi cedat un teritoriu cu suprafaţa de cca. 1.289,03 km2, unde locuiau cca. 181.176 persoane, dintre care 119.277 (65,8%) români, 42.954 germani şi evrei, 10.441 ucraineni, 5.586 polonezi, 2.807 maghiari şi 187 de alte etnii. Era vorba de o zonă de deal şi de câmpie din sud-estul Bucovinei, cu populaţie densă şi terenuri fertile, care cuprindea oraşele Suceava, Rădăuţi şi Gura Humorului. Dacă ar fi fost aplicată această variantă, atunci s-ar fi cedat 90 de localităţi, iar la Bucovina ar fi rămas 245 de localităţi.

 

 

A doua variantă de frontieră

 

Varianta a II-a prevedea cedarea, în afară de teritoriul din varianta I, şi a districtelor judecătoreşti Stulpicani, Câmpulung şi Vatra Dornei (cu excepţia comunei Cârlibaba), situate în partea muntoasă din sud-vestul Bucovinei. În acest caz, Austria ar fi cedat un teritoriu cu suprafaţa de cca. 3.595,89 km2, care era populat de cca. 240.165 de locuitori, inclusiv cca. 152.365 (63,4%) români, 60.880 germani şi evrei, 17.674 ucraineni, 6.272 polonezi, 2.813 maghiari şi 237 de alte etnii. Diplomaţii austrieci considerau că, în cazul acestei variante s-ar ajunge la cedarea completă a districtelor judecătoreşti cu populaţie majoritar românească, iar la Austria ar mai fi rămas districtele judecătoreşti Cernăuţi, Boian, Storojineţ, Ciudei şi Siret, care cuprindeau şi populaţie românească. În cazul acceptării acestei variante, Austria ar fi cedat 118 localităţi, iar la Bucovina rămâneau 217 localităţi.

Dacă ar fi fost aplicată în practică prima sau a doua variantă, atunci satele de pe malul drept al Sucevei din districtul Rădăuţi (Karlsberg, Putna, Vicovu de Jos, Voitinel, Gălăneşti, Frătăuţii Vechi, Satu Mare, Bădeuţi, Milişeuţi şi colonia maghiară Andrasfalva) ar fi revenit României, iar cele de pe malul stâng al râului (Straja, Vicovu de Sus, Bilca, Frătăuţii Noi, Costişa şi coloniile maghiare Hadikfalva şi Istensegits) ar fi rămas în continuare în componenţa Austriei, fiind despărţite astfel Vicovul de Sus de Vicovul de Jos, Frătăuţii Noi de Frătăuţii Vechi sau colonia maghiară Andreasfalva de alte două sate maghiare, Hadikfalva şi Istensegits.

 

 

A treia variantă de frontieră

 

 

Experţii austrieci au luat în calcul şi aplicarea unei variante mai radicale, când aproape jumătate din suprafaţa Bucovinei ar fi urmat să fie cedată României. În acest caz, Austria ar fi cedat în întregime districtele judecătoreşti Câmpulung, Gura Humorului, Rădăuţi, Solca, Stulpicani şi Vatra Dornei (fără satul Cârlibaba), precum şi părţi din districtele Ciudei, Siret şi Storojineţ, situate pe malul drept al râului Siret. Această cedare corespundea cu linia râului Siret, până la hotarul cu districtul Vijniţa. Potrivit acestei variante, suprafaţa cedată avea o suprafaţă de 5.115 km2, în care existau 161 de localităţi cu o populaţie de cca. 346.917 locuitori, dintre care 209.651 (60,4%) români, 80.296 germani şi evrei, 36.995 ucraineni, 9.786 polonezi, 9.785 maghiari şi 294 de alte etnii. În cazul aplicării acestei variante, la Austria mai râmânea un teritoriu din Bucovina cu o suprafaţă de 5.327,04 km2 şi 174 de localităţi, populate de 448.012 locui tori, dintre care 267.106 (59,6%) ucraineni, 88.555 (19,8%) vorbitori de limbă germană, 63.603 (14,2%) români, 26.424 (5,9%) polonezi, 606 maghiari şi 792 persoane de alte etnii.

În cazul aplicării celei de a treia variante, noua frontieră ar fi dezmembrat mai multe sate româneşti, precum Ropcea, Iordăneşti, Carapciu, Prisăcăreni, Camenca, dar şi oraşul Storojineţ. De asemenea, la Austria ar fi rămas mai multe sate româneşti din districtul Siret (Dimca, Oprişeni, Poieni, Privorochia, Sinăuţi de Sus, Tereblecea), situate toate chiar la hotar cu România, dar şi mai multe sate româneşti din apropierea oraşului Cernăuţi.

Experţii austrieci considerau că varianta a treia se apropia cel mai mult de o departajare a Bucovinei după criteriul naţionalităţilor, pentru că prin aceasta s-ar fi ajuns la cedarea întregului teritoriu lingvistic compact românesc. Ei acceptau că în afara acestor combinaţii mai rămânea districtul judecătoresc cu populaţie majoritar românească Boian, dar acest district era teritorial despărţit de restul spaţiului lingvistic românesc din Bucovina, fiind situat la nord de râul Prut, la hotar cu Basarabia şi în imediata apropiere de capitala Bucovinei.

 

Mersul evenimentelor din timpul războiului a zădărnicit speranţele autorităţilor austriece

 

 

În cadrul acestor discuţii secrete, diplomaţii austrieci constatau că restul Bucovinei rămasă la Austria ar fi suportat imense consecinţe economice, politice şi culturale şi cu greu şi-ar mai fi păstrat un statut de autonomie. Ei menţionau următoarele: „Dacă nici a treia variantă nu şi-ar atinge scopul, atunci s-ar putea pune în discuţie, ca un următor pas, doar cedarea întregii provincii; dar, de asemenea, dacă ar trebui să se ajungă la o cedare teritorială pe baza uneia din cele trei variante, atunci nu putem ţine în secret faptul că restul Bucovinei, rămasă la monarhie, cu greu ar mai putea să existe în continuare ca un ducat autonom şi probabil că ar trebui să fie alipită la unul din teritoriile administrative învecinate. În urma unei astfel de alipiri, Cernăuţiul, care ar înceta să mai fie capitală şi ar rămâne doar ca un centru al unui teritoriu administrativ incomparabil mai mic, ar avea de suportat, fără îndoială, pierderi importante ca centru universitar şi cultural german”.

Mersul evenimentelor din timpul războiului a zădărnicit speranţele autorităţilor austriece de a atrage România în război de partea lor, iar discuţiile privind eventualele cedări teritoriale în Bucovina nu au găsit vreo aplicare. Totuşi, însuşi faptul elaborării acestor variante secrete de cedări teritoriale denotă că, chiar şi după 140 de ani de stăpânire austriacă, autorităţile de la Viena recunoşteau caracterul românesc al Bucovinei şi dreptul României de a obţine, cel puţin, o parte din această provincie, populată compact de români.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.