„Cupa României la Lupte – juniori” este unul dintre evenimentele care tind să devină tradiție la Putna.
Evenimentul, organizat de Federația Română de Lupte, în parteneriat cu Primăria comunei Putna, se va desfășura între 8 și 10 noiembrie la Sala Sporturilor din Putna.
Astfel, înscrierile finale și acreditările se vor face vineri, 8 noiembrie, până la orele 16:00, iar competițiile vor debuta sâmbătă, 9 noiembrie, de la orele 8:00 și se vor încheia duminică, 10 noiembrie, la orele 14:00. În aceeași zi, la orele 15:00 va avea loc ceremonia de premiere.
„Acest eveniment este unul care tinde să devină tradiție. Vă așteptăm pe toți celor cărora vă place sportul, la Sala Sporturilor din Putna!”, a spus primarul comunei Putna, George Coroamă.
Lasa un raspuns