Sediul PMP Suceava, în care rareori avea loc câte o conferință de presă, mai des făcându-se fotografii pentru a atrage popularitate pe Facebook, a fost, se pare, folosit și în alte scopuri, iar problemele penale pentru acest partid abia încep. Concret, mai multe persoane au participat la cursurile organizate de membrul PMP Mihai Hanceriuc, în care administratorii din cadrul Asociațiilor de Proprietari erau școlarizați chiar în sediul PMP Suceava.
Vremurile de glorie coincideau și cu perioada în care viceprimar, cu Asociațiile de Proprietari în subordine, era Marian Andronache, președintele PMP Suceava. Potrivit persoanelor apropiate liderului PMP Suceava, înțelegerea pe acest subiect ar fi avut la bază și plătirea sediului cu suma de 6000 de lei anual, nimic nefiind însă oficial, ci doar la nivel verbal.
„Îmi făceam meseria. Eram pensionar, dar am niște cursuri care îmi permit să predau la rândul meu alte cursuri. Am făcut anual cursurile și am școlarizat peste 200 de administratori. Nu era nicio coincidență că eu eram membru PMP și domnul viceprimar era PMP și făceam cursurile la sediul PMP pentru că oriunde s-ar fi găsit un spațiu care să nu se plătească era binevenit”, a declarat pentru SuceavaLive, Mihai Hanceriuc.
De asemenea, se pare că același sediu a găzduit și cursuri de formare a antreprenorilor, din cadrul unor proiecte cu finanțare europeană, de data aceasta sediul fiind închiriat, tot neoficial, dar cu bani plătiți pentru găzduire de către secretarul general al partidului, Anca Sidor Gâtlan.
Totodată, în această perioadă de numele PMP Suceava atârnă mai multe probleme penale, multe documente și mărturii confirmând realitatea trecută de limita legii din cadrul partidului reprezentat de Marian Andronache la Suceava.
Lasa un raspuns