Asociația IDEVA în parteneriat cu ARPC – Asociația Română pentru Protocol și Ceremonial și Cristina Dragna – Etichetă & Protocol & Comunicare, invită sucevenii, sâmbătă, 9 noiembrie 2019, între orele 09.00 – 15.30, în aula din corpul E al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, la cursul cu tema: „Etichetă, protocol și comunicare cu impact maxim”.

De ce este necesar un curs de Etichetă şi Comunicare?

Regulile de Etichetă şi Comunicare ne ajută în fiecare zi, iar unele dintre motivele pentru care avem nevoie de un astfel de curs sunt enumerate în cele ce urmează:

  • pentru că suntem mereu în evoluţie din punct de vedere profesional şi pentru că vizăm construirea unui brand personal puternic;
  • pentru că apreciem eleganţa în exprimare şi în comportament şi pentru că o considerăm o valoare importantă a unui profesionist de succes;
  • pentru că a face parte dintre managerii unei companii şi a avea mandat de reprezentare a companiei este o responsabilitate asumată din momentul în care este acceptat acest post;
  • pentru că interacţiunea cu parteneri internaţionali, reprezentanţi ai instituţiilor sau diplomaţi impune un anumit nivel de etichetă şi protocol;
  • pentru că uneori este nevoie de mici ajustări în comportamentul personal şi în comunicare, ajustări care să inspire încredere şi rafinament;
  • pentru că este evident că oamenii a căror imagine publică este pozitivă şi solidă au integrat aceste norme în comportamentul lor şi transmit încredere şi admiraţie;
  • pentru că protocolul creează un cadru propice networkingului eficient şi afacerilor prospere;
  • pentru că dezvoltarea personală este un obiectiv concret şi tangibil;

„Este atât de vizibil că oamenii cu educaţie, cei care apreciază buna creştere, eticheta, atenţia la detalii, lucrul temeinic şi făcut cu bune intenţii sunt oameni valoroși, oameni de caracter, sunt cei care au succes real, de cursă lungă.

Dacă vă doriţi ca oamenii din viaţa dumneavoastră şi partenerii dumneavoastră de afaceri să găsească în dumneavoastră un om educat, valoros şi de încredere, atunci acest curs vi se adresează”, transmit organizatorii cursului.

 „Etichetă, protocol și comunicare cu impact maxim” – este un curs susținut de Cristina Turnagiu Dragna, antreprenor, Consultant în Comunicare și Image Management – cu experiență de peste 15 ani în construirea de mărci și campanii în domeniul industriilor de lux, Formator acreditat și Trainer în comunicare, etichetă și protocol în afaceri, Lector la Institutul Diplomatic Român, Secretar general al Asociației Române pentru Protocol și Ceremonial.

Participarea la curs se face pe bază de înscriere prealabilă, telefonic, la 0740067208 sau completând formularul:

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSe9Ldsw3xomC99lZ1uO4sIpwj-vloUfCRl5XpX3K8mQYQAbZA/viewform

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.