Cutii muzicale

Mileniul trei le-a generalizat, fiecare dintre noi având astăzi câteva depozitate într-o debara a sufletului, de unde le scoatem la nevoie.
Avem o cutiuță pentru Crăciun, o alta pentru Paște și încă una pentru sărbători mai mici din care ne aprovizionăm cu atitudini și reacții potrivite evenimentului. Dacă în viața obișnuită înjurăm ca la ușa cortului, bem și apa la pui și ne facem loc cu coatele și pumnii, cum vine câte o sărbătoare mai mare toți dăm fuga la debara de unde revenim cucernici și religioși. Dacă nu ne facem niciun rău cu câteva zile de pauză în grosolănie, dacă nu ne rupem niciun os mângâind un copil și nici nu dăm în Ebola complimentându-ne partenerii de viață, întrebarea care mă macină este ”de ce nu suntem așa tot timpul?”.
Acum că s-a întors în debara ”Crăciunul” câți dintre cei care până mai ieri dădeau pe dinafară de ”lumina sărbătorilor” mai sunt capabili să zâmbească unui copil necunoscut, să dea prioritate la o casă de marcat unei bătrâne sau unei femei cu copil mic în brațe? Nu e nevoie să mă credeți pe cuvânt, ieșiți pe stradă și veți observa că majoritatea oamenilor sunt minimum serioși dacă nu de-a dreptul încruntați, de parcă cele trei zile de Crăciun le-ar fi consumat rația de zâmbete iar acum trebuie să strângă măcar câteva pentru apropiatul Revelion. E ca și cum Lumina Sărbătorilor ar veni de la Eon, o oprim ca să facem economie la factură și să ne întoarcem la existența fadă a lui ”du-te nu știu unde și adu nu știu ce”.
Toți avem în casă cadavrele brazilor de Crăciun rămase fără bomboane și ciocolate, fără cadouri la poale și pline de artificii arse și mucuri de lumânare. Mai avem o grămadă de fotografii și filmulețe care să ateste că am sărbătorit și amintiri care se pregătesc să dispară în uitare. M-am întebat de multe ori cum ar fi viața noastră, a tuturor, dacă am trăi fiecare zi ca pe aceea de Crăciun, dacă l-am ține mereu pe Isus în suflet, parte integrantă a fiecăruia și am arde Credința sufletului nostru în locul lumânărilor BOR. M-am oprit de fiecare dată foarte repede deoarece o lume fără rău, fără frică și fără suferință este mult mai utopică decât Comunismul.
Paște sau Crăciun, nu trece sărbătoare să nu mă întreb ”când mint oamenii, atunci când sunt buni sau atunci când sunt răi?”. Trebuie să recunoaștem că este un pic irațional ca un jandarm capabil să dea cu bocancul în capul unei femei așazate să-și împodobească bradul și să primească zâmbitor colindătorii, așa cum este nefiresc să te împiedici în biserică de polițiști, care ieri te înjurau, pupând icoane și făcând cruci peste cruci.