Victor Ponta a declarat miercuri, la Parlament, că îi va trimite demisia în alb liderului PSD, Liviu Dragnea.

„Dreptul la care ţin foarte mult este acela să-mi spun opinia şi o să-mi spun opinia. Dacă deranjez, am văzut că deranjez, de astăzi o să-i trimit domnului Dragnea, ştiţi că eu nu vreau să mă dea nimeni afară din partid, o să-i trimit demisia mea în alb şi când îl supăr foarte tare, o introduce şi a scăpat de mine. Dar să tac din gură, nu o să tac pentru că nu pot la vârsta asta să mai tac din gură”, a declarat Victor Ponta

Declarația acestuia vine la scurt timp după ce, potrivit unor surse citate de DC News, se vehicula că fostul premier ar putea să își anunțe în cursul zilei de miercuri plecarea din PSD.

Jurnaliştii i-au amintit lui Ponta că Dragnea a spus că a mai discutat cu el, iar reacţia fostului premier a fost: „Domnul Dragnea este politician, trebuie să zică da, eu nu mai sunt om politic, pot să zic nu”.

„Ultima mea conversaţie telefonică cu domnul Dragnea a fost în decembrie, când m-a sunat să mă întrebe dacă e adevărat că mă văd seara cu nu-stiu-cine, cu Teodorovici, cu Bănicioiu, să conspirăm (…) I-am închis telefonul, m-am filmat, eram la vreo trei mii de km distanţă, pe un teren de golf, şi i-am trimis filmarea. Şi i-am zis: Nu te mai lua după toţi nebunii. Deci aşa e şi cu conspiraţia de acum. Nu am nicio conspiraţie, am un singur lucru – vreau să spun ceea ce cred”, a relatat Ponta.

Întrebat dacă şi alţi colegi din PSD îi vor urma exemplul, Ponta a spus că nu.