Miercuri, într-o postare pe pagina sa de Facebook, copreședintele USRPLUS Dacian Cioloș a reacționat după decizia premierului Florin Cîțu de a-l demite pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. „Absolut inacceptabil”, a subliniat Cioloş, care a adăugat apoi că Alianţa USR-PLUS va decide în şedinţa de astăzi următorul pas.

„Modul în care a procedat Florin Cîțu, înaintând președintelui Klaus Iohannis cererea de demitere a lui Vlad Voiculescu fără consultarea conducerii Alianței USR PLUS și a Coaliției, este absolut inacceptabil.

Din păcate, în aceste zile sunt în recuperare medicală și nu pot interveni public.

Vom avea imediat o ședință a conducerii Alianței USR PLUS și vom decide împreună ce vom face. Dragoș Tudorache, președintele executiv PLUS, va exprima punctul nostru de vedere public în orele următoare”, scrie Dacian Cioloș.

Amintim că ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a fost demis de premierul Florin Cîțu, în urma discuțiilor avute cu Dan Barna, liderul USR PLUS, miercuri dimineață. De altfel, acesta va ocupa funcția de ministru interimar al sănătății.

„Astăzi, 14 aprilie, i-am înaintat domnului Președinte Klaus Iohannis documentele de revocare din funcția de ministru al Sănătății a domnului Vlad Voiculescu. Interimatul funcției va fi asigurat de către domnul Dan Barna, până la numirea unui nou ministru la conducerea ministerului Sănătății. Totodată, am decis demiterea din funcția de secretar de stat la ministerul Sănătății a doamnei Andreea Moldovan, iar decizia va fi publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de astăzi”, a anunțat Cîțu, în urmă cu câteva momente.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.