Dan Cușnir, președintele Organizației Municipale PSD Suceava, susține că miercuri, 10 octombrie, cu ocazia conferinței de presă, Ion Lungu a declanșat un nou atac la inteligența sucevenilor.

„Ion Lungu a transformat conferințele de presă, un instrument eficient de comunicare cu cetățenii, într-o încercare lamentabilă de a-i păcăli și minți pe aceștia.
Cât de jalnic poate fi acest personaj care declară că va solicita Consiliului Local aprobarea creșterii prețului energiei termice la 448 lei/Gigacalorie „din care populația va plăti doar 240 lei. Diferența de 208 lei/ Gcal va fi plătită de către Primărie dintr-un credit bancar de 10 milioane lei care va fi rambursat în 5 ani”.
Ion Lungu, Primăria Sucevei din ce bani va plăti ratele și dobânzile la credit, nu tot din banii Sucevenilor?
Rușine să îți fie Ion Lungu pentru că ne minți de 14 ani! Cum poți să îi crezi pe Suceveni atât de neinformați încât să le spui că vei plăti din alte surse de finanțare decât taxele și impozitele colectate de la cetățeni?”, a transmis Dan Cușnir.

Acesta menționat și faptul că, pentru o iarnă de încălzire a celor 20.000 apartamente care mai sunt dependente de sistemul centralizat de încălzire, Ion Lungu îndatorează Suceava pentru următorii 5 ani.

„Și pentru încălzirea de anul viitor ce vei face Ion Lungu, alt credit pe 5 ani? Dar peste 2 ani, ce vei mai face, un nou credit de 10 milioane lei pe cinci ani? Ion Lungu a falimentat în 2013 Termica, societatea Consiliului Local, motivând că nu este rentabilă și că produce energie termică prea scumpă. Tot Ion Lungu a favorizat companiile private Bioenergy și Thermonet să preia monopolul livrării de agent termic pentru Suceava, fiind în permanență avocatul acestora și prezentându-i ca pe o reușită de-a sa personală. După 5 ani de la falimentarea Termica, Ion Lungu propune Consiliului Local dar și Sucevenilor pentru energia termică un preț mai mare decât cel cu care a livrat Termica până în 2013”, a declarat Dan Cușnir.

Potrivit acestuia, ceea ce prezintă Ion Lungu ca fiind cea mai performantă centrală termică din țară, de parcă ar fi acționar la Bioenergy/Thermonet, se prăbușește sub povara datoriilor și a furnizorilor neachitați.

„La fel se va prăbuși Ion Lungu sub povara minciunilor și a compromisurilor (a se citi blaturilor) făcute în detrimentul sucevenilor.
Ion Lungu a adus Suceava într-o situație aproape fără ieșire. Ion Lungu a fost un administrator incompetent. Și întotdeauna în administrație, incompetența duce la impotența administrativă. Soluțiile pe care le găsește un administrator impotent sunt creșterea prețului și îndatorarea orașului pentru consum. Un administrator competent găsește soluții pentru a eficientiza procesele și face credite pentru investiții. Dar pentru aceasta trebuie să înțelegi ce înseamnă să faci „Totul pentru Suceava!””, a conchis Dan Cușnir, președintele Organizației Municipale PSD Suceava.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*