Premierul Viorica Dăncilă a declarat că Guvernul a scos ”ţara din noroaie” prin implementarea PNDL 1 şi PNDL 2, adăugând că 70% din finanţările alocate prin cele două programe au mers către mediul rural.
Ea a participat la cea de-a XXII-a sesiune ordinară a Asociaţiei Comunelor din România, unde a prezentat o informare cu privire la rezultatele obţinute în 2018.
„Succesul programului PNDL 1 (…) ne-a dat certitudinea că acesta trebuie continuat. Astăzi avem PNDL 2, programul de care depind şansele de dezvoltare a multor comunităţi. Cu ajutorul acestor programe am scos ţara din noroaie, ca să mă exprim mai plastic. Aşa cum ştiţi, peste 70% din finanţarea atât din PNDL 1, cât şi din PNDL 2 a fost direcţionată către comune, demonstrând astfel că modernizarea satului românesc nu mai e doar la nivel declarativ, ci avem proiecte concrete puse în practică. Astfel, din 12.681 obiective de investiţii în mediul rural sunt finanţate 10.387, în valoare de 34,25 miliarde lei”, a explicat Dăncilă.
Lasa un raspuns