Liderul social-democraților, Liviu Dragnea, a vorbit recent despre posibilitatea ca, până cel târziu la începutul lunii octombrie, să fie făcută o remaniere a Guvernului.

Potrivit unor surse apropiate Executivului, se pare că premierul Viorica Dăncilă a discutat deja cu Liviu Dragnea și deja au fost vopsite ţinte pe mai mulţi miniştri ai actualului cabinet.

Astfel, se pare că 5 miniștri din actualul guvern ar urma să fie schimbați din funcție. Cei vizaţi de remanierea guvernamentală sunt: ministrul Economiei, Dănuț Andrușcă, ministrul Transporturilor, Lucian Șova, ministrul Educației Valentin Popa, ministrul Tineretului şi Sportului, Ioana Bran și ministrul Culturii, George Ivașcu.

Totodată, potrivit surselor PSnews.ro se pare că Liviu Dragnea poartă discuții cu Ecaterina Andronescu pentru ca aceasta să accepte o nominalizare la Ministerul Educației, în locul lui Valentin Popa, cel care ar urma să fie remaniat.

Amintim că în cele opt luni de când a fost instalat în funcţie Guvernul Dăncilă, cel mai controversat ministru a fost Dănuţ Andruşcă, cel care nu a ezitat să se remarce prin fuga repetată de jurnaliști, dar și seria de bâlbe de la momentul învestirii.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.